Organizația Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara împreună cu Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România, organizează, în cadrul campaniei EDU•CUT, două manifeste ale proiectului StudentFest.
Temperaturile rămân ridicate în județele din zona de vest a țării, însă duminică sunt anunțate averse torențiale și posibil grindină.
Căldura se intensifică, în zona de vest a țării, însă vremea se schimbă mâine, când sunt anunțate precipitații.
Anca Todoni s-a calificat în semifinalele turneului de tenis de la Saskatoon, Canada. Timișoreanca a învins-o pe Katherine Sebov (Canada), cu 4-6,...
Întâlnirea dintre președintele SUA Donald Trump și omologul rus Vladimir Putin, desfășurară la Anchorage – Alaska, a durat peste trei ore.
UTA a remizat cu Dinamo București, pe Arena Națională. Arădenii au făcut o primă repriză bună și o a doua modestă. Tzionis putea...
Întâlnirea dintre cei doi președinți are loc pe teritoriul bazei militare Elmendorf-Richardson.
Trei autoturisme în care se aflau opt persoane au fost implicate într-un accident rutier pe bd. Liviu Rebreanu.
Incidentul s-a petrecut vineri după-amiază, fiind alertate echipaje de poliție, pompieri și jandarmi.
Un timișorean este suprpriza lui Mircea Lucescu din lista preliminară a convocărilor la naționala de fotbal. Este vorba despre Vlad Dragomir,...
Programul este dedicat cadrelor didactice şi studenţilor care folosesc AI în procesul educaţional şi de cercetare ştiinţifică.
Trenurile care se îndreaptă spre litoral au acumulat întârzieri cuprinse între 64 și 200 de minute.
O locuință din Peciu Nou a fost cuprinsă de flăcări, astăzi, flăcările extinzându-se pe o suprafață de 80 de metri pătrați.
Construcția căminului a început în 2022 și este finanțată de Compania Națională de Investiții.
După Sfânta Liturghie, oamenii au mers în pădurea de steraji din spatele mănăstirii ca să culeagă “Lacrimile Maicii Domnului”.
Protecția solară nu este doar un gest estetic, ci o necesitate medicală. Specialiștii recomandă în mod special pentru copii loțiunile cu SPF mineral care reflectă razele solare și care s-au dovedit sigure.
Rugbiștii SCM USV Timișoara joacă din nou acasă și tot în compania unei echipe din București. După victoria din restanța cu Dinamo, acum...
CSC Dumbrăvița a suferit prima înfrângere în deplasare, în acest sezon. Timișenii au cedat pe terenul lui FC Bihor, după ce au condus cu...
Căldura se menține în zona de vest a țării, iar sâmbătă se va intensifica astfel că temperaturile pot urca până la 38 de grade.
Turiștii din vestul țării profită de zilele libere prilejuite de minivacanța de Sf. Maria pentru a pleca într-o vacanță scurtă.
Sfânta Maria Mare sau „Sântămaria Mare” ori „Adormirea Maicii Domnului” este sărbătorită de creștini în fiecare an pe 15 august.
Astăzi, vremea va fi însorită și călduroasă, caniculară după-amiaza.
Ionuț Berceanu se alătură echipei de baschet CSM Oradea. În vârstă de 27 ani, înalt de 2.04 metri, el evoluează la poziția 5 și poate fi...
Etapa a treia din Liga a II-a de fotbal se deschide la Oradea. Vineri, de la ora 11.00, se întâlnesc două dintre reprezentantele zonei, FC Bihor...
O tânără de 17 ani din Checea a murit la Maternitatea Odobescu, la scurt timp după ce a născut un copil perfect sănătos.
De-a lungul anilor, Casa Mühle a făcut obiectul mai multor procese și, după ce a fost lăsată să se degradeze, primăria a obligat proprietarii să o readucă la starea inițială.
Flăcările s-au propagat la vegetaţia uscată din apropiere, pe o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi.
Politehnica Timișoara are două victorii, în două meciuri oficiale sub comanda antrenorului Dan Alexa. Succesul de ieri, cu CSM Reșița, a venit...
Festivalul caritabil DoomFest 3.0 2025, un eveniment care aduce împreună muzica, comunitatea și solidaritatea, revine cu o nouă ediție în 22...
Proiectul se va derula între ianuarie 2026 și decembrie 2028 și va include și modernizarea fațadei, creând un complex integrat cu Clinica de Mari Arși.
Cinci persoane s-au autoevacuat în momentul izbucnirii focului și, din fericire, nu au existat victime.
Astăzi, temperaturile vor continua să crească ușor iar vremea va deveni caniculară în majoritatea regiunii.
CSM Reșița a părăsit Cupa României la fotbal din primul meci al noii ediții. Cărășenii au fost învinși cu 1-0 de Politehnica Timișoara,...
Naţionala României a învins ieri, la Oradea, reprezentativa Macedoniei de Nord. Tricolorii au condus mereu și s-au impus cu 79-66 (26-19, 19-15,...
Turul 3 al Cupei României la fotbal a programat astăzi grosul partidelor. La Timișoara, am avut parte de un derby ca pe vremuri, Politehnica...
Un autoturism a fost cuprins de flăcări după ce s-a izbit de un TIR, șoferul fiind găsit carbonizat.
Dinamo – UTA este meciul care opune două echipe aflate pe locuri de play-off. Arădenii sunt pe poziția a treia, iar bucureștenii pe a...
Evenimentul are loc joi și vineri, la Poiana Răchițelii, din comuna hunedoreană Cerbăl.
Pompierii fac apel la responsabilitate din partea populaţiei, şi mare atenţie inclusiv cu ţigările în zonele cu vegetație uscată sau în apropierea terenurilor agricole
Pentru a evita executarea silită, primăria va plăti suma eșalonat pe cinci ani, deși valoarea totală va crește din cauza dobânzilor.
Măsura presupune suplimentarea forţelor din ordine publică, investigaţii criminale şi rutieră, acţiuni comune cu structurile MAI, patrule mixte, controale zilnice şi monitorizare permanentă a zonei
Boxerul timișorean Flavius Biea și-a anunțat revenirea în boxul profesionist. Decizia vine la o lună și jumătate după ce pugilistul...
Prima ligă de fotbal în sală ia startul la 31 august, cu două echipe din Deva implicate. ACS West și reînființata Autobergamo și-au aflat...
Sistemul regional de transport pe calea ferată ar putea deservii persoanele care fac naveta la Timișoara.
Rugbiștii de la SCM Timișoara joacă din nou pe teren propriu. Bănățenii întâlnesc Steaua, sâmbătă, de la ora 11.00, meci cu secvențe în...
Vremea se va încălzi din nou, devenind local caniculară, mai ales în zonele de câmpie.
Divizionarele secunde de fotbal CSC Dumbrăvița și FC Bihor s-au calificat în play-off-ul Cupei României la fotbal. Ambele au câștigat la două...
Lucrările de reparații de pe bd, Liviu Rebreanu au început în urmă cu două luni și sunt efectuate de echipele SDM. În paralel, se compania de gaz derulează intervenții la rețea, motiv pentru care unele reparații ar putea fi amânate până la următoarea vacanță școlară.