Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Centrul de legume și fructe din Timiș intră în construcție la zece ani de la conturarea proiectului

Centrul de legume și fructe din Timiș intră în construcție la zece ani de la conturarea proiectului

Articol de Radio Timișoara, 2 mai 2022, 19:21 / actualizat: 3 mai 2022, 10:43

După mai bine de zece ani de când s-a conturat ideea unui lanț de depozite pentru legume și fructe în județul Timiș, unul dintre cele cinci propuse inițial a ajuns în faza de fundație.

În urmă cu zece ani, Nicolae Oprea era consilier al președintelui Consiliului Județean de la acea vreme, Titu Bojin, și își amintește că proiectul era mult mai generos.

“S-a discutat, la acea vreme, chiar despre o piață agroalimentară, un fel de complex care să aibă și depozite – de carne, de legume – bineînțeles cu rampele de aprovizionare dar și de livrare, chiar și cu o piață pe terenul Consiliului Județean de la Covaci”, spune Nicolae Oprea.

A fost nevoie de patru ani pentru a se stabili cine susține financiar depozitul, deși, inițial, a fost privit ca un proiect pilot de către ministerul Agriculturii urmând ca, mai apoi, să fie extins la nivel național.

Schimbările de la nivelul conducerii ministerului au făcut ca, până la urmă, instituția să se distanțeze de acest proiect, astfel că finanțarea a rămas strict în sarcina Consiliului Județean Timiș. Instituția nu a abandonat proiectul, dar s-a rezumat la construcția unui singur depozit. A mai trecut însă timp până când a fost aleasă locația, pentru că interesele primăriilor din Timiș au fost mari.

“La începutul mandatului din 2016, pentru că ideea a mers mai departe, aproape un an și jumătate ne-am luptat – știu că eram președintele Comisiei de Agricultură – unde să fie amplasat acest depozit. Până la urmă s-a găsit această locație de la Tomnatic, apoi a durat o perioadă destul de lungă până s-au obținut toate actele necesare, avizele, CF-urile, pentru că la noi birocrația te omoară, după aceea încă o perioadă de luni întregi până să se dea autorizația de construcție, apoi completări la proiect făcute” își amintește Nicolae Oprea.

Primarul comunei Tomnatic,, Stoian Vasiu, explică motivul pentru care a durat atât de mult începerea lucrărilor.

“S-a născut foarte greu pentru că totdeauna politicul încearcă, în loc să ajute, mai mult să încurce. Și atunci a trebuit să le luăm de la început, până când am ajuns la concluzia că e benefic toți cetățenii din zona de vest”, spune Stoian Vasiu.

O geneză complicată pentru un banal depozit de legume și fructe, pe care, prof. univ. dr. ing. Paul Pârșan, fostul rector al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului, parte a echipei care a creionat strategia de dezvoltare economică a juțului, nu o poate înțelege.

“Au trecut cel puțin zece ani și nu avem niciunul. Sincer, nu înțeleg. Nu ne duce mintea, nu interesează autoritățile. Schimbările acestea frecvente de guvern și, implicit, de factori decizionali, promovarea unor oameni care nu se pricep, nu sunt de meserie, nu le pasă de sector, mi-e foarte greu să înțeleg de ce nu facem pași”, spune Paul Pârșan.

Construcția depozitului va relansa producția de legume și fructe din zonă este de părere primarul comunei Tomnatic, dar va fi și un pas important în asigurarea unui echilibru pe piața agroalimentară.

“Vecinii noștri din Ungaria au centre de colectare și centre de procesare. Noi, dacă nu vom copia modelul respectiv pe tot ce înseamnă legume-fructe, din păcate vom mânca tot ce e mai prost. Dacă, atât politicul cât și privatul nu-și vor da mâna și nu vor înțelege că doar colaborând vom putea face un sistem ca să ne putem produce hrana și să o consumăm – uitați-vă ce se întâmplă vizavi de războiul din Ucraina, se ajunge la nivel mondial să nu mai fie hrană pe diverse paliere – atât timp cât acum producem cât putem duce la piață și nu putem produce ca să încărcăm un camion de marfă, pentru că n-avem unde să-l ducem, atunci avem o problemă. Vom aștepta să vină marfa de afară. Și dacă nu vine de afară, se blochează ceva, vom ajunge rău”, spune Stoian Vasiu.

Dincolo de recordurile specific românești, în cifre, Centrul de legume și fructe de la Tomnatic costă 20,6 milioane lei, se întinde pe 11.500 de metri pătrați și urmează să fie finalizat până anul viitor.

Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran:

Povestea câmpurilor cu maci care atrag mii de oameni lângă Timișoara
Agricultură joi, 11 iunie 2026, 13:21

Povestea câmpurilor cu maci care atrag mii de oameni lângă Timișoara

Câmpurile înroșite de maci din apropierea Timișoarei sunt luate cu asalt în această perioadă de amatorii de selfie-uri și fotografii...

Povestea câmpurilor cu maci care atrag mii de oameni lângă Timișoara
APIA Timiș: Fermierii mai au câteva zile pentru depunerea cererilor de plată.
Agricultură marți, 2 iunie 2026, 18:05

APIA Timiș: Fermierii mai au câteva zile pentru depunerea cererilor de plată.

Fermierii timișeni mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a depune cererile unice de plată la Agenția de Plăți și Intervenții pentru...

APIA Timiș: Fermierii mai au câteva zile pentru depunerea cererilor de plată.
Cules de mazăre cu scop caritabil, la Nădlac
Agricultură duminică, 24 mai 2026, 18:28

Cules de mazăre cu scop caritabil, la Nădlac

O cultură de mazăre din județul Arad s-a transformat, în acest weekend, într-un adevărat loc de întâlnire pentru comunitate. Zeci de copii,...

Cules de mazăre cu scop caritabil, la Nădlac
Accesul stuparilor la culesul de salcâm din Homorod, restricționat de autoritățile locale
Agricultură joi, 21 mai 2026, 15:19

Accesul stuparilor la culesul de salcâm din Homorod, restricționat de autoritățile locale

Primăria Geoagiu a interzis accesul apicultorilor din alte localități la culesul florilor de salcâm din satul Homorod, motivând că baza...

Accesul stuparilor la culesul de salcâm din Homorod, restricționat de autoritățile locale
Agricultură miercuri, 13 mai 2026, 07:25

Pâinea în țest, tradiție și inovație aproape de Săvârșin. „Am încercat să le oferim copiilor o viață sănătoasă și amintiri”

Puține sunt locurile în care pâinea se mai coace astăzi în țest, după rețete și obiceiuri vechi. La Părnești, însă, Dorina Dochița...

Pâinea în țest, tradiție și inovație aproape de Săvârșin. „Am încercat să le oferim copiilor o viață sănătoasă și amintiri”
Agricultură sâmbătă, 2 mai 2026, 20:43

Livadă cu pomi „de adopție”, lângă Arad: premieră în România inspirată din Spania

Inițiativa îi aparține proprietarului livezii, Bogdan Piper, care spune că modelul a fost inspirat din Spania și are ca scop apropierea...

Livadă cu pomi „de adopție”, lângă Arad: premieră în România inspirată din Spania
Agricultură sâmbătă, 2 mai 2026, 15:13

„Diminețile satului” – in memoriam Valeriu Tabără

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 3 mai, între orele 7 și 9, este dedicată în întregime unui om deosebit, care acum un an,...

„Diminețile satului” – in memoriam Valeriu Tabără
Agricultură marți, 7 aprilie 2026, 14:51

Florile înlocuiesc roșiile la Curtici: festival dedicat noii „culturi vedetă”

Florile au devenit noul produs de bază în solariile din Curtici, după ce, timp de peste un secol, zona a fost cunoscută pentru producția de...

Florile înlocuiesc roșiile la Curtici: festival dedicat noii „culturi vedetă”