Ascultă Radio Timișoara Live

Concertul lui Julio Iglesias, reprogramat. Artistul a suferit o operaţie la spate

Concertul pe care Julio Iglesias urma să îl susţină la Sala Palatului din Bucureşti, pe 2 iulie, va fi reprogramat. Julio Iglesias a fost supus unei intervenţii chirurgicale la spate şi se află sub supravegherea medicilor clinicii Miami Physical Therapy Associates, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Concertul lui Julio Iglesias, reprogramat. Artistul a suferit o operaţie la spate

Articol de Radio Timișoara, 23 iunie 2015, 18:20 / actualizat: 20 decembrie 2023, 19:29

În urma intervenţiei chirurgicale, medicii i-au prescris artistului repaus total pentru următoarele şase săptămâni, fapt ce l-a obligat pe Julio Iglesias să suspende concertele din cadrul turneului internaţional programate până în luna august.

‘Deşi pregătirile concertului de la Bucureşti se aflau în linie dreaptă, organizatorii regretă această situaţie neprevăzută şi îi informează pe spectatori că show-ul pe care Julio Iglesias urma să îl susţină la Sala Palatului din Bucureşti, în data de 2 iulie, nu se anulează, ci va fi reprogramat până la sfârşitul acestui an, noua dată urmând a fi anunţată în cel mai scurt timp posibil’, menţionează organizatorii.

Persoanele care deţin biletele pentru concertul Julio Iglesias de la Bucureşti sunt rugate să le păstreze, întrucât acestea sunt valabile pentru concertul reprogramat. Cei care nu doresc acest lucru, pot preschimba biletele pentru alte evenimente ale organizatorului Arta Scenei sau își pot recupera banii de la centrele de unde le-au cumpărat.

Flight Festival se mută la Muzeul Satului Bănățean
Pop-rock miercuri, 24 ianuarie 2024, 19:55

Flight Festival se mută la Muzeul Satului Bănățean

Organizatorii anunță că evenimentul va avea loc, anul acesta, în perioada 21 – 23 iunie. Flight Festival, ediția din 2024, se va desfășura...

Flight Festival se mută la Muzeul Satului Bănățean
Beatles
Pop-rock vineri, 3 noiembrie 2023, 16:11

Ultima melodie Beatles. Finalizată cu AI

Vocea lui Lennon a fost separată de pian cu tehnologii de inteligenţa artificială. 'Cântăm cu toţii în ea, este o înregistrare autentică...

Ultima melodie Beatles. Finalizată cu AI
Organizatorii Codru Festival anunță peste 20.000 de participanţi în prima seară
Pop-rock sâmbătă, 26 august 2023, 16:54

Organizatorii Codru Festival anunță peste 20.000 de participanţi în prima seară

Prima seară de Codru Festival a înregistrat succes de public, cu peste 20.000 de participanţi la evenimentul de la la Pădurea Bistra, de lângă...

Organizatorii Codru Festival anunță peste 20.000 de participanţi în prima seară
Cântăreţul italian Toto Cutugno a murit la vârsta de 80 de ani
Pop-rock marți, 22 august 2023, 18:48

Cântăreţul italian Toto Cutugno a murit la vârsta de 80 de ani

Cântăreţul şi compozitorul italian Toto Cutugno a încetat din viaţă astăzi, la vârsta de 80 de ani, a anunţat managerul său, Danilo...

Cântăreţul italian Toto Cutugno a murit la vârsta de 80 de ani
Pop-rock miercuri, 26 iulie 2023, 22:23

Cântăreaţa Sinead O’Connor a murit la vârsta de 56 de ani

Cântăreaţa Sinead O’Connor, cunoscută pentru hitul ‘Nothing Compares 2 U’, a decedat la vârsta de 56 de ani, informează Irish...

Cântăreaţa Sinead O’Connor a murit la vârsta de 56 de ani
Pop-rock luni, 3 iulie 2023, 07:00

Începe Arad Open Air Festival

Festivalierii din zona de vest a țării au un nou motiv de bucurie. Arad Open Air Festival, ediția a VII-a, are loc timp de cinci zile pe...

Începe Arad Open Air Festival
Pop-rock luni, 19 iunie 2023, 21:28

Concert Steve Hackett & Djabe, la Filarmonica „Banatul” din Timișoara

Faimosul chitarist STEVE HACKETT, fost component al legendarei trupe GENESIS, între anii 1970-1977, va cânta la Timișoara – Capitală...

Concert Steve Hackett & Djabe, la Filarmonica „Banatul” din Timișoara
Pop-rock duminică, 18 iunie 2023, 18:04

A doua zi de Flight Festival, cu Vunk, Clean Bandit și John Newman | FOTO & VIDEO

Vedeți videoclipuri, dar și zeci de fotografii de la...

A doua zi de Flight Festival, cu Vunk, Clean Bandit și John Newman | FOTO & VIDEO