Ascultă Radio România Timișoara Live • 

? Călătorie cu ghinion. Pasagerii trenului Arad – Mangalia au ajuns la mare după 24 de ore de la plecare

Canicula îngreunează circulația trenurilor din țară
Foto: Canicula îngreunează circulația trenurilor din țară

Articol de Radio Timișoara, 21 iunie 2016, 16:35

Trenul a plecat din Arad duminică la ora 19:20 și urma să ajungă în Mangalia luni la ora 10:55. Cele 15 ore și 35 de minute programate ale călătoriei s-au transformat însă în 24 după ce trenul a înregistrat peste 500 de minute de întârziere.

Călătorii au așteptat ore în șir în zona Petroșani, unde liniile erau acoperite de bușteni și apă din cauza furtunii. După ce au plecat din Petroșani, locomotiva trenului s-a defectat după București, așa că oamenii au fost nevoiți să aștepte sosirea altei locomotive.

Purtătorul de cuvânt al CFR, Alina Predescu, spune că pasagerii nu pot primi despăgubiri pentru că şi-au continuat călătoria şi în aceste condiţii.

Pasagerii au primit apă în staţia Feteşti. Cele opt ore de întârziere reprezintă un record pe acest an, în condiţiile în care recordul de anul trecut aparţine unui tren care a plecat din nordul ţării către litoral şi a ajuns cu 12 ore de întârziere.

Incendiu la o clădire dezafectată din Timișoara. O persoană a fost găsită carbonizată
Social joi, 12 noiembrie 2026, 07:35

Incendiu la o clădire dezafectată din Timișoara. O persoană a fost găsită carbonizată

O persoană a murit în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Alarma a...

Incendiu la o clădire dezafectată din Timișoara. O persoană a fost găsită carbonizată
Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni
Social joi, 12 noiembrie 2026, 07:25

Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi dimineață, în localitatea Hodoni 8 persoane...

Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni
„Prânz pe întuneric” pentru 72 de elevi din Arad
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 20:27

„Prânz pe întuneric” pentru 72 de elevi din Arad

La experiența intitulată „Prânz pe întuneric” au participat 72 de elevi de la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” și Liceul...

„Prânz pe întuneric” pentru 72 de elevi din Arad
Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:36

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime

O cabană cu 12 locuri de cazare din stațiunea montană Straja, din Valea Jiului, a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață...

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:00

Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”

Au trecut 37 de ani de la Revoluția din 1989, dar sacrificiul celor care au luptat pentru libertate nu trebuie uitat. Este mesajul Sviatlanei...

Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”
Social marți, 10 noiembrie 2026, 19:42

Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor

Inspectoratul Școlar Județean Timiș încearcă să găsească oameni dispuși să preia conducerea Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara....

Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor
Social marți, 10 noiembrie 2026, 13:56

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital

Accidentul s-a produs după ce un bărbat de 48 de ani, care circula cu mașina dinspre Piața Mărăști spre Calea Aradului, ar fi pierdut...

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
Social luni, 9 noiembrie 2026, 07:54

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști

În cazul virozelor, prima săptămână a lunii octombrie a adus chiar mai mulți pacienți decât următoarele două, potrivit datelor Spitalului...

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști