Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Avertizări meteo de ploi torențiale în vestul țării

Zona de vest a țării se află sub cod galben și cod portocaliu de ploi și instabilitate atmosferică până sâmbătă la ora 12.00.
Codul portocaliu vizează zonele din estul județelor Arad, Timiș și Bihor, aproape complet județul Hunedoara și vestul județului Alba.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie, in aceste zone vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30…40 l/mp şi izolat de peste 50 l/mp.
Tot până sâmbătă la prânz este Cod galben de instabilitate atmosferică in celelalte zone din județele Arad, Timiș și Bihor. Acesta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 20-25 l/mp şi izolat de peste 30-40 l/mp.
In județele Caraș-Severin și Mehedinți este cod roșu, la fel și in sudul județului Hunedoara și nordul județului Gorj.
Potrivit ANM, manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pentru scurte intervale de timp şi în restul teritoriului iar vremea va fi în general instabilă şi în zilele următoare.

Avertizări meteo de ploi torențiale în vestul țării
Foto: pixabay.com

Articol de Radio Timișoara, 16 iunie 2023, 14:24 / actualizat: 16 iunie 2023, 16:25

Timișorenii, printre cei mai toleranți români față de imigranți – concluziile Barometrului calității vieții
Social luni, 3 noiembrie 2025, 17:43

Timișorenii, printre cei mai toleranți români față de imigranți – concluziile Barometrului calității vieții

Cei mai mulți dintre timișoreni au o percepție pozitivă în ceea ce privește prezența imigranților și a refugiaților în oraș. Este...

Timișorenii, printre cei mai toleranți români față de imigranți – concluziile Barometrului calității vieții
Anchetă internă la Spitalul Municipal Timișoara, după apariția unor imagini cu angajați în echipament medical pe stradă
Social luni, 3 noiembrie 2025, 17:31

Anchetă internă la Spitalul Municipal Timișoara, după apariția unor imagini cu angajați în echipament medical pe stradă

O anchetă internă a fost demarată la Spitalul Municipal Timișoara, după ce în mediul online au apărut imagini cu angajații unității...

Anchetă internă la Spitalul Municipal Timișoara, după apariția unor imagini cu angajați în echipament medical pe stradă
Cel mai mare angajator din zona orașului arădean Ineu ar urma să închidă fabrica de componente auto
Social luni, 3 noiembrie 2025, 10:34

Cel mai mare angajator din zona orașului arădean Ineu ar urma să închidă fabrica de componente auto

Fabrica de componente auto Aptiv, cel mai mare angajator din zona Ineu, ar urma să se închidă din luna decembrie. Autoritățile locale...

Cel mai mare angajator din zona orașului arădean Ineu ar urma să închidă fabrica de componente auto
Șoferi și pietoni, amendați de polițiștii rutieri din Timișoara
Social duminică, 2 noiembrie 2025, 18:49

Șoferi și pietoni, amendați de polițiștii rutieri din Timișoara

Indisciplina pietonală și depășirea vitezei legale au fost ţintele poliţiştilor de la Biroul Rutier Timișoara care au desfășurat un control...

Șoferi și pietoni, amendați de polițiștii rutieri din Timișoara
Social duminică, 2 noiembrie 2025, 18:40

Elevii revin la școală după o săptămână de vacanță

Elevii revin în bănci, începând de luni, după o săptămână de vacanţă. Potrivit structurii anului şcolar, elevii vor urma al doilea modul...

Elevii revin la școală după o săptămână de vacanță
Social duminică, 2 noiembrie 2025, 18:38

Se deschide noul Ambulatoriu al Spitalului Județean din Oradea

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vizitat astăzi noul Ambulatoriu al Spitalului Județean de Urgență din Oradea. “Astăzi am avut...

Se deschide noul Ambulatoriu al Spitalului Județean din Oradea
Social duminică, 2 noiembrie 2025, 17:17

Copil de 8 ani și tatăl său, răniți într-un accident la Timișoara

Potrivit polițiștilor, un șofer de 20 de ani, care conducea pe bd. 16 Decembrie, dinspre Calea Șagului spre bd. Brâncoveanu, a intrat în...

Copil de 8 ani și tatăl său, răniți într-un accident la Timișoara
Social duminică, 2 noiembrie 2025, 15:11

Incendiu la o casă din Lovrin, provocat de o scânteie sărită din sobă

Un incendiu, provocat, cel mai probabil de o scânteie sărită din sobă sau de la jar, a izbucnit la o casă din comuna timișeană Lovrin. “A...

Incendiu la o casă din Lovrin, provocat de o scânteie sărită din sobă