Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Festivalul Văii Almăjului, duminică la “Diminețile satului”

Prima emisiune „Diminețile satului” din luna octombrie, între orele 8.05-9.00 este dedicată în cea mai mare parte Festivalului Văii Almăjului, ce a avut loc vineri și sâmbătă, 29 și 30 septembrie în comuna Eftimie Murgu din Caraș-Severin. Vineri partea științifică, iar sâmbătă partea artistică, fiecare cu farmecul său. Finalul emisiunii aparține unor specialiști de marcă din județul Arad, Dimitrie Muscă, director general la Combinatul Agroindustrial Curtici și Cosmin Micu din Mănăștur, unul în plină maturitate, celălalt în plin avânt.

Festivalul Văii Almăjului, duminică la “Diminețile satului”

Articol de Radio Timișoara, 30 septembrie 2017, 23:42

Prima zi, vineri, 29 septembrie, ne-a produs surpriza unei săli foarte primitoare, frumos ornată, cu merele tradițional almăjene, „mășanche”, în coșuri. Și pentru că managerul Gheorghe Țunea se apropie de momentul retragerii, gazda, primarul Mihai Vlădia i-a făcut cadou un „ches”, premergătorul genților Louis Vuitton, ca să aibă în ce să-și pună de mâncare când va hălădui pe meleaguri almăjene. Cum nu putea să i-l dea gol, a pus în ches un pic de făină de mălai, măcinată la morile de pe Valea Rudăriei, o brânză de găinușă și o „uiagă” cu răchie. Și ca să nu-l apuce jalea, tânărul Alin Didraga i-a cântat o doină. O puteți asculta și dumneavoastră în cadrul emisiunii.

Sâmbătă la prânz, după parada participanților, cuvântul de bun venit al gazdelor și hora bucuriei, că doar era o vreme minunată, toți au mers în sala unde urma să aibă loc spectacolul.

Momentul introductiv a fost scurt, nu a pus la încercare răbdarea ascultătorilor, iar foarte tinerii călușari din Rudăria, cei mai mici reprezentanți ai gazdelor, au avut onoarea de a deschide reprezentația, urmați de solistul vocal Alin Didraga și de colegii un pic mai mari. Toți acompaniați de orchestra de muzică populară a școlii, cu care Radio Timișoara, în urmă cu câțiva ani, a realizat un CD. Că se numesc „Flori de liliac” nici nu e de mirare, având în vedere că valea Rudăriei e valea cu liliac.

Din Bănia a venit ansamblul „Cununița”, solista vocală Daniela Marin, pe care o puteți asculta și în emisiune, și fanfara din Bănia, care, la împlinirea a 90 de ani de activitate, a înregistrat la Radio Timișoara mai multe piese, adunate pe un CD omagial.

Cei din Bozovici s-au prezentat cu ansamblurile „Almăjana” și „Zestrea Almăjului”, toți tineri, unii după vârstă, alții după spirit, precum și cu solista vocală Petra Străin.

Bucevinții, adică cei din Șopotu Nou, au adus umorul pe scenă prin poezia în grai, cu momentele realizate de Paula Dobromir și cuplul Niculina Voin-Robert Lungu și dansul prin ansamblul „Nergana”

O prezentare a portului popular și câteva melodii au fost aduse la Eftimie Murgu de grupul de copii din Dalboșeț.

Comuna Prigor a descins în Rudăria cu mândre „Flori almăjene” din Borlovenii Noi, pline de umor în grai, căruia i-au dat glas Laura Teodora Mozoc, Oana Ienea și Florin Gabriel Nicolicea, cel mai mic și mai voinic, dar și cu doi soliști vocali din Prigor, Giorgiana Alexandra Rotariu și Loghin Rotariu.

Marți, 26 septembrie, am poposit la Mănăștur, la tânărul specialist Cosmin Micu, cu care am fost în fermă, pe câmp, tratamentele trebuie făcute, și ne-am bucurat împreună de cât de bine arată rapița la ceas de toamnă.

de Mihai Anghel

 

Incendiu la o clădire dezafectată din Timișoara. O persoană a fost găsită carbonizată
Social joi, 12 noiembrie 2026, 07:35

Incendiu la o clădire dezafectată din Timișoara. O persoană a fost găsită carbonizată

O persoană a murit în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută, într-o clădire dezafectată de pe Bulevardul Antenei din Timișoara. Alarma a...

Incendiu la o clădire dezafectată din Timișoara. O persoană a fost găsită carbonizată
Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni
Social joi, 12 noiembrie 2026, 07:25

Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni

Un autobuz în care se aflau 29 de persoane s-a răsturnat în afara părții carosabile, joi dimineață, în localitatea Hodoni 8 persoane...

Autobuz cu 29 de persoane, răsturnat la Hodoni
„Prânz pe întuneric” pentru 72 de elevi din Arad
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 20:27

„Prânz pe întuneric” pentru 72 de elevi din Arad

La experiența intitulată „Prânz pe întuneric” au participat 72 de elevi de la Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” și Liceul...

„Prânz pe întuneric” pentru 72 de elevi din Arad
Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:36

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime

O cabană cu 12 locuri de cazare din stațiunea montană Straja, din Valea Jiului, a fost cuprinsă de flăcări în această dimineață...

Incendiu puternic la o cabană din Straja. Clădirea a ars în întregime
Social miercuri, 11 noiembrie 2026, 12:00

Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”

Au trecut 37 de ani de la Revoluția din 1989, dar sacrificiul celor care au luptat pentru libertate nu trebuie uitat. Este mesajul Sviatlanei...

Sviatlana Tsikhanouskaya: „Curajul oamenilor din Timișoara îi inspiră pe cei care luptă în Belarus”
Social marți, 10 noiembrie 2026, 19:42

Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor

Inspectoratul Școlar Județean Timiș încearcă să găsească oameni dispuși să preia conducerea Liceului Nikolaus Lenau din Timișoara....

Inspectoratul Școlar Timiș caută o nouă conducere pentru Liceul Lenau, după demisia directorilor
Social marți, 10 noiembrie 2026, 13:56

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital

Accidentul s-a produs după ce un bărbat de 48 de ani, care circula cu mașina dinspre Piața Mărăști spre Calea Aradului, ar fi pierdut...

Accident pe Calea Alexandru Ioan Cuza din Timișoara. O femeie a ajuns la spital
Social luni, 9 noiembrie 2026, 07:54

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști

În cazul virozelor, prima săptămână a lunii octombrie a adus chiar mai mulți pacienți decât următoarele două, potrivit datelor Spitalului...

Cum ne ferim de virozele respiratorii. Recomandările medicilor infecționiști