Meserii pe cale de dispariție. Povestea unuia dintre ultimii dogari din Caraș-Severin

Dogăritul a devenit, din păcate, o meserie pe cale de dispariție. Deși butoaiele sunt cele mai recomandate recipiente pentru păstrarea vinului sau arechiei, munca este grea și profitul mic, ne spunea, cu o urmă de regret în voce, domnul Petru Drăghincea de la Peștere, unul dintre ultimii dogari cărășeni.

Articol de Radio Timișoara, 23 mai 2022, 10:39

“E ca și dispărută, că eu am observat, cel puțin la noi în județ nu mai avem concurență. N-am mai întâlnit dogari pe unde am umblat. Eu am practicat meseria asta toată via asta, că la mine o fost tradiție în familie. Bunicul meu fost rotar. Tot cu lemnul lucrat, tata au fost tâmplar. Eu am trecut la butoaie, la dogărit”, spune Petru Drăghincea

Până se naște un butoi de calitate, este nevoie de o muncă migăloasă și mai ales de materiale de calitate, care din păcate se găsesc tot mai greu și sunt tot mai scumpe.

“Nu poți să faci din lemn de foc trebuie să fie material super material de furnir, altfel nu ia să treabă bună. Înainte de doi ani material nu, nu-l băgăm în lucru. Pevremuri ne mai înțelegeam cu brigaderul, cu pădurarul, ne marca, ne duceam, îl plăteam, bineînțeles, dar ne alegeam materialul. Erau alte vremuri, dar acuma, de la Revoluție încoace, mergem tocmai invers. Noi ne ducem la depozit și la depozit ne oferă <Avem asta, asta, asta ăsta-i prețul> Iar eu îi spun: <Păi dă-mi și mie, uite din stiva aia>. <Nu ăla merge la export>. Adică exportul primează și noi în țară noi n-avem acces la materialul de mâna întâia”, mai spune Petru Drăghincea.

Un butoi de calitate nu are voie să curgă și trebuie să te țină măcar 100 de ani este de părere domnul Petru Drăghincea.

Există însă și un test care spune cu siguranță dacă butoiul este bine încheiat sau nu.

“Am auzit de la bătrânii că era un dogar, unul Nicodim. A făcut școală pe la Viena de dogărit și când o venit în țară, a demonstrat că, după ce-i butoiu gata încheiat, îi dă drumul pe coastă, la vale, fără cercuri. Ia cercurile și îi dă drumul și nu se descheie. Și am încercat eu, i-am dat drumul și s-o dus așa jos”, povestește Petru Drăghincea.

Cu toate că sunt căutate, butoaiele nu sunt neapărat accesibile tuturor doritorilor, din cauza prețului.

“Numai persoane importante care au punga mare vin să solicite un butoi. Costă, dar și merită, pentru că rămâne și la nepoți. Un butoi cum ar fi acesta la 55 – 60 de litri e la 10 milioane și jumătate, cu 10 milioane pot să-l dau în banii vechi. Cu un butoi de 100 de litri îmi trebuie să lucrez o săptămână la el, să fie complet. De la croit până la faza finală e mult de lucru. Noi, în funcție de prețurile cu care le vindem, nu câștigăm. Câștigăm puțin de tot”, calculează dogarul cărășean.

Deși are doi băieți care știu să încheie un butoi, domnul Petru Drăghincea este convins că meseria asta se va opri la el.

“Băieții sunt meseriași, știu să lucreze, dar sunt cu alte servicii și mai lucrează, mai mă ajută, dar n-o să rămână la meseria de dogar. După mine să pierde, pentru că ei spun că aici se câștigă banii greu. Pe unde am fost nu mă întreba nimeni: <Uico, aș vrea să învăț>. Încă te ia în derâdere tineretul. Ei știu acuma tableta, telefonul și atât”, concluzionează Petru Drăghincea.

Ascultați reportajul realizat de Remus Nistoran: