Ascultă Radio România Timișoara Live • 

CFA: Indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut marginal, în ianuarie

Valoarea indicatorului de încredere macroeconomică a înregistrat o scădere marginală, în ianuarie, ajungând la valoarea de 59,8 puncte, pe fondul evoluţiei componentei de anticipaţii a indicatorului, potrivit unui comunicat al CFA România, citat de Agerpres.
Indicatorul de încredere macroeconomică se calculează pe o scară cu valori între zero (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) pe baza a şase întrebări privind condiţiile curente referitoare la mediul de afaceri şi piaţa muncii şi a anticipaţiilor pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţa muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale.
Astfel, indicatorul condiţiilor curente a fost de 44,8, în creştere cu 3,7 puncte faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior, iar indicatorul anticipaţiilor a scăzut la 67,3, cu 2,5 puncte sub nivelul înregistrat în decembrie 2014.
În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, valorile mediane ale anticipaţiilor pentru cele două orizonturi de timp avute în vedere au consemnat un curs anticipat de 4,5000 pentru ambele orizonturi de anticipaţii, faţă de valorile de 4,4550 şi respectiv 4,4600 înregistrate în luna anterioara pentru orizontul de 6 luni şi respectiv 12 luni.
CFA România este asociaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst, calificare administrată de CFA Institute din SUA. CFA România este una dintre cele 144 de societăţi membre ale CFA Institute. CFA România are peste 160 de membri.

Foto: cotidianul.ro

CFA: Indicatorul de încredere macroeconomică a scăzut marginal, în ianuarie

Articol de Carla Chiu, 25 februarie 2015, 10:24

Foto: cotidianul.ro

„Diminețile satului”, în vie la Recaş
Economie sâmbătă, 15 august 2026, 08:10

„Diminețile satului”, în vie la Recaş

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 16 august, între orele 7.00 și 9.00, vă invită la Recaş unde marţi seara cei de la Cramele...

„Diminețile satului”, în vie la Recaş
Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș
Economie miercuri, 12 august 2026, 15:36

Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș

Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor au grăbit maturarea strugurilor în podgoriile de la Recaș, unde campania de recoltare a început...

Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș
O nouă companie anunță mutarea temporară a zborurilor de la Timișoara la Arad
Economie sâmbătă, 8 august 2026, 16:07

O nouă companie anunță mutarea temporară a zborurilor de la Timișoara la Arad

AnimaWings confirmă mutarea temporară a zborurilor operate de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara pe Aeroportul...

O nouă companie anunță mutarea temporară a zborurilor de la Timișoara la Arad
Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra
Economie sâmbătă, 8 august 2026, 15:52

Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra

Lubenița de Gottlob a ajuns pentru prima dată în magazinele românești din Londra, după ce un producător din comuna timișeană a trimis peste...

Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra
Economie sâmbătă, 8 august 2026, 11:42

Aeroportul din Timișoara a înregistrat în iulie un număr record de pasageri

Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara a înregistrat, în luna iulie, un record istoric de trafic, cu peste 170.000 de pasageri...

Aeroportul din Timișoara a înregistrat în iulie un număr record de pasageri
Economie vineri, 7 august 2026, 14:50

Seceta lovește agricultura din Timiș

Seceta pedologică severă afectează grav agricultura din județul Timiș, unde culturile de toamnă și de primăvară înregistrează pagube...

Seceta lovește agricultura din Timiș
Economie joi, 6 august 2026, 13:11

Seceta reduce debitele râurilor din Banat la mai puțin de o treime din normal

Seceta hidrologică se accentuează în Banat, unde debitele râurilor au scăzut sub 30% din valorile normale pentru această perioadă....

Seceta reduce debitele râurilor din Banat la mai puțin de o treime din normal
Economie miercuri, 5 august 2026, 20:21

Seceta afectează comunele de pe Valea Carașului. Fermierii aduc apă din râu pentru adăpare

În mai multe sate din zona Carașului, lipsa precipitațiilor a dus la secarea izvoarelor și a fântânilor, afectând atât gospodăriile, cât...

Seceta afectează comunele de pe Valea Carașului. Fermierii aduc apă din râu pentru adăpare