Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Sfaturi pentru micii agricultori în ultima decadă a lunii lui Gustar

Sfaturi pentru micii agricultori în ultima decadă a lunii lui Gustar

Articol de Radio Timișoara, 22 august 2021, 14:47

Profesorul Viorel Berar de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului vine în întâmpinarea micilor agricultori cu recomandări legate de lucrările specifice acestei perioade.

Intrăm în ultima decadă a lunii lui Gustar, perioadă cu lună plină, benfică pentru plantele noastre, care în această fază a lunii  absorb mai intens apa și hrana minerală din sol, fapt ce le intensifică mult creșterea și dezvoltarea.

În perioada ce urmează, pe terenurile care au fost eliberate de culturi se recomandă să efectuăm o mobilizare superficială a solului pentru a preveni pierderea apei din sol și de a-l avea pregătit pentru înființarea de culturi anticipate așa cum sunt cele de salată, de spanac sau de mărar. De asemenea, vom continua recoltările de legume solano-fructoase, așa cum sunt cele de tomate, ardei și vinete, de castraveți și pepeni, pentru valorificat sau pentru conservat pentru iarnă. La legumele aflate în plină vegetație, cum sunt legumele vărzoasede toamnă, nu trebuie să uităm să efectuăm tratamentele fito-sanitare, atât cele preventive cât și cele curative pentru a menține o stare de vegetație cât mai bună.

La legumele vărzoase, cum sunt varza de toamnă, conopida de toamnă, brocoli, varza de Bruxelles, alternarioza este boala care atacă pe tot parcursul perioadei de vegetație, afectând toate organele plantelor. Alternarioza este produsă de două specii de patogeni, atacul caracteristic fiind pe frunze, pe care apar pete circulare de culoare brună, apoi negricioasă, zonate concentric, fază ce corespunde cu momentul apariției sporilor. Atacul este mai intens pe frunzele inferioare, contribuind la necrozarea acestora. Atacul cel mai grav și care produce pagube importante este cel de pe inflorescențele de conopidă sau căpățânile de varză. Astfel, pe inflorescențele de conopidă se dezvoltă pete brun-negricioase care le pot afecta parțial sau total. În condiții de umiditate ridicată aceste pete devin putregaiuri datorită instalării unor bacterii. Pagubele sunt vizibile însă numai în preajma recoltării și uneori cauzează imposibilitatea comercializării producției. La varză, căpățânile pot prezenta pete mai mult sau mai puțin circulare, de culoare brun-negricioasă. În general recolta este afectată atât cantitativ cât și calitativ. Patogenul se răspândește prin sporii de pe suprafața petelor, fiind antrenați de către vânt, de picăturile de apă, condiții favorabile fiind timpul cald și umed și îngrășămintele pe bază de azot aplicate în exces. Tratamentele cu fungicide ar trebui să înceapă înainte de semnalarea bolii, pe baza experienței cultivatorilor și a cunoașterii simptomelor. Dacă tratamentul începe după ce atacul a explodat, eforturile de a controla boala sunt mai mari, în special pentru cruciferele de consum, unde trebuie să respectăm timpul de pauză până la consum, astfel încât să nu regăsim rezidii de pesticide în produsele recoltate. Pentru efectuarea tratamentului vă recomand să apelați la produse cum sunt Rovral 0,1%, Difcor 0,15% sau Ortiva Top 0,3%. Pentru o aderență mai bună la soluția de tratament se adaugă un adeziv așa cum este Siltimul 0,15%, albuș de ou sau o soluție de zahăr.

Neîngrijirea corespunzătoare a viilor,dar mai cu seamă a plantațiilor îmbătrânite sau incorect întreținute a condus în ultimii 25 – 30 de ani la o intensificare a atacului de păduche lânos.Acest dăunător are o singură generație pe an, iernează ca femele mature fecundate sau nefecundate, pe coardele mai groase ale vițelor, sub un înveliș ceros. În decada a doua a lunii Mai acestea produc o secreție ceroasă sub forma unor filamente mătăsoase numită saci ovigeni. În aceștia depun ponta, perioadă ce durează aproximativ o lună. Acești saci ovigeni fixați pe coarde pot fi cu ușurință văzuți. După aproximativ o lună apar larvele primare care în august devin adulți și se împerechează. Această specie atacă doar vița de vie, cu preferințe hibrizii direct productivi. În urma atacului se instalează micoze, așa cum ar fi fumagina sau negreala viței de vie, încât plantele par a fi ca arse. Femele și larvele înțeapă și sug sucul celular, conducând la încetarea creșterii lăstarilor, butucii pipernicindu-se, iar strugurii se deshidratează și se usucă, iar la atacuri puternice butucii pot chiar să piară. În cazul unor atacuri puternice se recomandă aplicarea unui tratament de iarnă, în principal cu Zeamă Bordeleză 2% sau Champions 2%, precum și Pirinex 0,25%sau Movento 0,1%, atunci când temperatura aerului depășește 5 grade Celsius, în acest mod reducând substanțial populația acestui dăunător. Împotriva larvelor se recomandă un tratament la fine de iulie și cel de-al doilea la sfarșit de august, aplicâd produse cum sunt Calipso 0,01%, Decis Mega 0,02% sau Karate Zeon 0,015%.

Închei intervenția mea de astăzi dorindu-vă să aveți parte de sănătate multă și o săptămână spornică, spunându-vă Doamne ajută!

Fermierii care dau foc miriștilor riscă să piardă subvențiile
Agricultură sâmbătă, 22 august 2026, 14:49

Fermierii care dau foc miriștilor riscă să piardă subvențiile

Fermierii care recurg la incendierea miriștilor pentru curățarea terenurilor agricole riscă să piardă o parte din subvențiile acordate prin...

Fermierii care dau foc miriștilor riscă să piardă subvențiile
„Diminețile satului”, în vie la Recaş
Agricultură sâmbătă, 15 august 2026, 08:10

„Diminețile satului”, în vie la Recaş

Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 16 august, între orele 7.00 și 9.00, vă invită la Recaş unde marţi seara cei de la Cramele...

„Diminețile satului”, în vie la Recaş
Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș
Agricultură miercuri, 12 august 2026, 15:36

Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș

Temperaturile ridicate și lipsa precipitațiilor au grăbit maturarea strugurilor în podgoriile de la Recaș, unde campania de recoltare a început...

Culesul strugurilor a început mai devreme la Recaș
Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra
Agricultură sâmbătă, 8 august 2026, 15:52

Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra

Lubenița de Gottlob a ajuns pentru prima dată în magazinele românești din Londra, după ce un producător din comuna timișeană a trimis peste...

Lubenița de Gottlob a ajuns în magazinele românești din Londra
Agricultură vineri, 7 august 2026, 14:50

Seceta lovește agricultura din Timiș

Seceta pedologică severă afectează grav agricultura din județul Timiș, unde culturile de toamnă și de primăvară înregistrează pagube...

Seceta lovește agricultura din Timiș
Agricultură miercuri, 5 august 2026, 20:21

Seceta afectează comunele de pe Valea Carașului. Fermierii aduc apă din râu pentru adăpare

În mai multe sate din zona Carașului, lipsa precipitațiilor a dus la secarea izvoarelor și a fântânilor, afectând atât gospodăriile, cât...

Seceta afectează comunele de pe Valea Carașului. Fermierii aduc apă din râu pentru adăpare
Agricultură joi, 23 iulie 2026, 16:29

Nămolul de la Stația de Epurare Arad, donat pentru fertilizarea terenurilor agricole

Compania de Apă Arad a început transportul a câtorva mii de tone de nămol provenit de la Stația de Epurare Arad către terenurile agricole din...

Nămolul de la Stația de Epurare Arad, donat pentru fertilizarea terenurilor agricole
Agricultură luni, 20 iulie 2026, 16:40

Seceta compromite o treime din culturile de grâu din județul Arad

Seceta pedologică produce pagube importante în agricultura arădeană. Până în prezent, sute de fermieri au notificat Direcția pentru...

Seceta compromite o treime din culturile de grâu din județul Arad