Radu Paraschivescu: „Literatura comică are-n spate un gând serios”

Radio Timişoara – Popasul de la Timişoara se-nscrie în turneul de promovare al unui titlu nu prea îmbietor pentru un cadou, dar atractiv pentru lectură.

Articol de Mihai Junea, 26 noiembrie 2016, 15:22

Radu Paraschivescu – Cartea se cheamă „Aştept să crăpi (de astăzi în Prime Time)” şi se recomandă prudenţă în folosirea ei când o dăruieşti cuiva – depinde şi cui o dăruieşti. E adevărat, după titlul ăsta, care te poate coroda şi-ţi dezechilibra puţin postura, vezi că, de fapt, sunt cinci povestiri comice, care vorbesc în cheia aceasta a râsului, chestiuni destul de serioase.

Radu Paraschivescu
Foto: Ariana Vulpe

Literatura comică, am mai spus lucrul ăsta, e o literatură care are-n spate un gând serios. Are nelinişti, nemulţumiri, un început de exasperare sau chiar de furie, cine ştie? Sunt cinci texte care semnalează întoarcerea mea la literatură, după un circuit de patru ani, prin eseuri, prin culegeri de neghiobii spuse de oamenii politici, de vedetele momentului, prin articole adunate din reviste cu apariţii semiconfidenţiale, în fine, după tot drumul ăsta de patru ani, mi-am spus că ar fi cazul să mă-ntorc la ficţiune.

Ficţiunea se sprijină, în cazul de faţă, pe nişte piloni reali.Nişte mici întâmplări, de la care eu am plecat şi am construit fiecare din cele cinci poveşti. Fiecare poveste semnalează un conflict, o ciocnire sau o cantonare între două lumi care sunt incompatibile – cel puţin aparent şi pe care unul şi altul încearcă să le armonizeze, să le aducă la acelaşi numitor, să le facă reciproc plauzibile.

RT – Cum aţi reuşit să filtraţi doar cinci trăznăi, când România abundă de aşa ceva, la ora actuală?

Radu Paraschivescu – Aici trebuie valorificat şi potenţialul situaţiei, al contextului. Există trăznăi spectaculoase şi trăznăi oarecare, care te lasă indiferent, în loc să-ţi producă reacţii puternice. M-am folosit şi de o experienţă personală, în majoritatea cazurilor şi am încercat să aduc acele situaţii şi acele personaje care pot colora mai bine canavaua. Personaje care sunt la graniţa dintre burlesc şi mârlănie, la graniţa dintre romantismul tembel şi spiritul de aventură nefondat. Sunt personaje dintr-o galerie cu exponate puse strâmb, asta este imaginea pe care mi-au lăsat-o personajele astea, când am făcut un recensământ după scrierea cărţii. Avem un fel de sală de expoziţii în care sunt doar tablouri puse şui. Fiecare a pierdut poziţia iniţială, trezindu-se într-o alta, care invită la zâmbet, la hohot, cine ştie, îmi place să cred că aşa se va întâmpla, dar care marchează abateri de la drumul drept, de la ceea ce francezul numeşte „la juste mesure” – la dreapta cumpănă, sunt personaje dezechilibrate, nu neapărat din punct de vedere politic sau social, personaje care au ieşit in pielea lor firească, asumându-şi o formă nouă, care nu-i prinde foarte bine.

RT – Nu sunteţi la prima realizare de acest fel – un puzzle cu imaginea României actuale. Ar mai fi piese de adăugat?

Radu Paraschivescu – Una ar fi „România în şapte gesturi”, care este latura scrâşnită a cărţii „Aştept

Radu Paraschivescu
Foto:Ariana Vulpe

să crăpi…”,  un fel de contraexemplu, sau contrapondere. Acolo scriam eseistic despre mari cedări, mari compromisuri, mari otrăviri publice. Şi ar mai fi un fel de frate mai vechi, care se cheamă „Bazar bizar”, o culegere de povestiri, astăzi trecute în uitare, povestiri tot de factură comică, la rândul lor inspirate de mici păţanii de care am avut parte şi care prezentau o Românie în curs de deraiere, România anilor ’90 – 2000, înainte de integrarea în Uniunea Europeană. Se face o legătură interesantă cu „Aştept să crăpi…”, care prezintă România de după 2007.

RT – Aţi ales promovarea cărţii pe traseul Cluj – Timişoara Sibiu – Braşov. V-aţi gândit ce-ar fi însemnat un traseu pe ruta  Alexandria – Slobozia – Făurei – Vaslui?

Radu Paraschivescu – Sunt sincer şi vă spun că nu mi-a venit în minte aşa ceva, pentru că-n mod normal, te duci într-un oraş unde există un apetit pentru citit, nu te duci să defrişezi! Ar fi foarte interesant să poţi face lucrul ăsta, ar fi un lucru nobil. Dar nu ştiu  dacă ne mai putem permite să facem lucruri nobile.

Există comandamente şi presiuni ale imediatului, care ne obligă să mergem în locurile de tip Timişoara, Sibiu, Cluj, Braşov,  şi mai sunt  Iaşi, Oradea, unde ştiu precis că avem parte de public. Dincolo, ar fi o miză de luat în calcul, însă, cu complicitatea celor de acolo. Ori, noi n-am refuzat asemenea invitaţii. Pur şi simplu, ele n-au existat.

E nepoliticos să te duci să propui. Adică, dacă m-aş duce şi m-aş autopropune pentru o lansare de carte la Slobozia, ar fi posibil ca lumea  să râdă sau să aibă nişte reacţii nu neapărat ostile, dar în orice caz, neconvenabile mie. Există invitaţii pe care eu le primesc pentru „Zilele Învăţământului” din nu ştiu ce judeţ – să zicem, Teleorman. Sau, să mergem la Biblioteca din Adjud, de pildă şi să discutăm despre cărţile mele. Şi am fost.  Am fost la Biblioteca din Adjud, deşi nu cred că asta era o miză culturală. dar, tocmai în logica a ceea ce sugerează întrebarea Dumneavoastră. Că există locuri urgisite, în care nu se întâmplă mare lucru şi spre care ar fi bine să ne deschidem şi noi.

În momentul în care vor veni asemenea invitaţii, bănuiesc că le voi da curs. Dar, aştept ca ele să vină.

Timişoara, 23 noiembrie, 2016