Timișoara rememorează Revoluția din Decembrie 1989 printr-un amplu program de evenimente comemorative, culturale și educative - de la concursuri interactive pentru liceeni și expoziții de artă, până la ceremonii religioase, momente de reculegere, pelerinaje la monumentele Revoluției și concerte dedicate libertății.
“Cravata galbenă” rulează cu sălile pline, confirmând interesul publicului pentru povestea legendarului dirijor Sergiu Celibidache.
Castelul Săvârșin își primește vizitatorii, între 19 și 21 decembrie, la tradiționalul Târg de Crăciun, cu meșteșugari și producători din toată țara, spectacole de colinde și tradiții populare.
Norvegia, campioana olimpică en titre, a cucerit al cincilea său titlu mondial, după ce a învins Germania cu scorul de 23-20 (11-11).
Polițiștii au efectuat 13 percheziții domiciliare pentru strângerea probelor, iar cercetările vizează infracțiuni grave, inclusiv lipsire de libertate și ucidere din culpă.
”Pe factura primită de la Electrica Furnizare apar penalități nejustificate. De asemenea, suma facturată după regularizare este foarte mare,...
Câteva sute de persoane de persoane de toate vârstele, majoritatea tineri, au participat, la Timișoara, un protest legat de situația din justiție.
Ultimul joc din 2025 a adus o nouă victorie pentru FC Bihor. La stadionul Iuliu Bodola, roș-albaștrii au învins Metalul Buzău cu scorul de...
În luna august a intrat în vigoare Legea nr. 92/2025, care însăsprește sancţiunile privind articolele pirotehnice şi stabilind responsabilităţile utilizatorilor şi comercianţilor.
Accidentul s-a produs în zona parcării unui centru comercial din Ghiroda.
Poliţiştii hunedoreni au reţinut un bărbat care l-ar fi ameninţat pe concubinul surorii sale cu un cuţit.
Zece persoane au fost ucise în în Australia, în timpul atacului armat care a avut loc pe celebra plajă Bondi, a anunţat poliţia.
Tânărul nu prezenta urme de violență pe corp, iar polițiștii au deschis un dosar penal, urmând ca necropsia să stabilească cauza decesului.
Focul a afectat acoperișul și mai multe încăperi din mansardă, însă nu s-au înregistrat victime.
Cu o rată de vaccinare de aproximativ 60%, mult sub pragul de peste 80% necesar pentru protecția populației, riscul reapariției bolilor transmisibile este în creștere, inclusiv din cauza lipsei de informare privind revaccinarea adulților.
Manifestanții s-au adunat în fața primăriei Arad, după ce s-a mobilizat în mediul online.
Deveanca Alesia Breaz și timișoreanca Cristiana Todoni au jucat finala probei de dublu a turneului de tenis W15 jucat în această săptămână...
Săptămâna începe cu vreme închisă, iar temperaturile încep să crească treptat.
Restricțiile de trafic au fost avizat de Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara.
Finalul de săptămână aduce vreme închisă și cer mai mult noros, iar la primele ore ale dimineții se va forma din nou ceață.
Orchestra și Corul studenților Facultății de Muzică și Teatru – UVT, alături de profesorii lor, concertează la Domul din Piața Unirii, Timișoara.
Despre Frédéric Chopin, cu personaje de basm, muzică și dans, într-un spectacol pentru întreaga familie.
Spiritul Crăciunului va fi celebrat la Domul Romano-Catolic din Timișoara printr-un concert-eveniment susținut de elevi și studenți muzicieni, reuniți în două orchestre conduse de dirijorul Cosmin Hărșian.
Publicul a votat pe durata târgului Gaudeamus, pe bază de chestionare aplicate la ieşirea din perimetrul expozițional.
Evenimentul va aduce pe scenă soliști, coruri și orchestre, într-un program cu lucrări clasice și moderne, completat de un spectacol de lumini. Concertul va fi dirijat de maestrul Enrico Cannata, alături de maestrul Iosif Todea.
Colindători din mai multe zone la Festivalul de datini colinde și obiceiuri de iarnă în localități din județul Timiș
"Îmbucură-te om bun", colinde și obiceiuri tradiționale aduse-n scenă de Asociația Suflet Tânăr Arădean, face parte dintr-un amplu proiect.
Unul dintre cele mai așteptate concerte de colinde la Timișoara este cel al Coralei Contrast. Mai sunt doar câteva bilete
Ministerul Sănătății a confirmat un caz de lepră (boala Hansen) la o angajată a unui salon SPA din Cluj-Napoca, iar alte trei femei sunt în evaluare clinică și microbiologică.
Ministerul Sănătății pregătește un proiect de lege menit să faciliteze întoarcerea medicilor români care profesează în străinătate, prin simplificarea procedurilor de recunoaștere a experienței profesionale.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat, la Timişoara, că la Spitalul Judeţean se va crea un centru de excelenţă pentru pacienţii cu accident vascular cerebral finanţat prin Programul Operaţional Sănătate, cu fonduri europene nerambursabile.
Proiectul, în valoare de peste 3 milioane de euro, implică și colaborarea specialiștilor din Timișoara și Szeged și este derulat prin programul Interreg România-Ungaria.
Spitalul Județean Timișoara lansează un apel către companiile locale pentru a sprijini modernizarea toaletelor din unitate.
ADR Vest anunță că Programul Regional Vest a depășit așteptările anul acesta, cu cele mai multe proiecte depuse în infrastructură, sănătate, mobilitate ecologică și eficiență energetică.
ADR Vest a lansat o platformă digitală pe www.vest.ro unde pot fi consultate în timp real stadiul, costurile și beneficiarii a aproape 200 de proiecte finanțate din fonduri europene, cu o valoare totală de peste 760 de milioane de euro.
Deși toate focarele active de pestă porcină africană au fost stinse în județul Timiș, autoritățile sanitar-veterinare avertizează că boala poate reapărea oricând, în special prin furaje contaminate.
Imobilul va fi transformat într-un hub educațional și cultural pentru studenți, deschis pentru întreaga comunitate
Concursul, organizat de Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova în perioada 1 octombrie – 5 noiembrie 2025, s-a adresat elevilor din clasele I-XII și a avut ca inspirație personalitățile și momentele istorice ce au marcat istoria României, .
Aproape 500 de elevi de elevi și profesori din Timișoara vor fi recompensați la Gala Performanței în Învățământul Preuniversitar.
Am făcut o comandă online pentru un aspirator și am primit un mixer de bucătarie. Firma susține ca a trimis produsul comandat. Ce pot să fac?
Cine ar trebui să suporte costurile reparațiilor în cazul unei țevi sparte într-un apartament închiriat? Proprietarul sau chiriașul?
Plenul reunit al Parlamentului României l-a validat pe Robert Cristian Schwartz ca Preşedinte Director General al Societăţii Române de Radiodifuziune, cu 241 voturi pentru și 2 împotrivă.