Ascultă Radio România Timișoara Live • 

ADR Vest a atras în cei 20 de ani de la înfiinţare peste un miliard de euro

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest a atras peste un miliard de euro în cele două decenii de activitate, anunță directorul instituției, Sorin Maxim.

ADR Vest a atras în cei 20 de ani de la înfiinţare peste un miliard de euro

Articol de Radio Timișoara, 12 decembrie 2018, 10:33

Regiunea Vest este astfel a doua la nivel național ca putere economic, după Regiunea București-Ilfov

“În fiecare dintre cele patru judeţe, investiţiile realizate din fondurile europene care au fost atrase au avut o influenţă benefică. Şi când spun asta mă gândesc, de exemplu, la faptul că exportul a crescut de peste trei ori, Regiunea Vest fiind al doilea exportator la nivel naţional”, a subliniat Maxim.

El a arătat că judeţele care fac parte din ADR Vest, Timiş, Arad, Caraş-Severin şi Hunedoara, au reuşit să atragă în cei 20 de ani de la înfiinţarea agenţiei peste un miliard de euro, fiecărui judeţ revenindu-i aproximativ 250 de milioane de euro.

Judeţele din vestul țării au depus 2.672 de proiecte prin care s-a solicitat finanţare europeană nerambursabilă, fiind contractate 1.550 de proiecte. În această perioadă au fost create 10.000 de locuri de muncă şi au fost menţinute alte 11.500 de locuri de muncă. Rata şomajului a scăzut de la 10,6% cât era în 1998, la 2,2% în prezent, în special datorită judeţelor Arad şi Timiş.

 

Zborurile de la Timișoara s-au mutat la Arad pentru trei săptămâni
Economie luni, 2 noiembrie 2026, 18:04

Zborurile de la Timișoara s-au mutat la Arad pentru trei săptămâni

Aeroportul Arad a preluat, din această dimineață, cursele aeriene care operau la Timișoara. Transferul este temporar și va dura trei...

Zborurile de la Timișoara s-au mutat la Arad pentru trei săptămâni
Aeroportul Timișoara se redeschide pe 23 noiembrie, după lucrările la pistă
Economie luni, 2 noiembrie 2026, 08:00

Aeroportul Timișoara se redeschide pe 23 noiembrie, după lucrările la pistă

Aeroportul Internațional Timișoara este închis temporar pentru lucrări de refacere a pistei. Potrivit directorului de operațiuni, Marian Chivu,...

Aeroportul Timișoara se redeschide pe 23 noiembrie, după lucrările la pistă
Patru contracte de închiriere, semnate simultan de Zona Liberă Curtici-Arad cu o companie arădeană
Economie duminică, 1 noiembrie 2026, 08:49

Patru contracte de închiriere, semnate simultan de Zona Liberă Curtici-Arad cu o companie arădeană

Zona Liberă Curtici-Arad a încheiat, pentru prima dată de la înființarea sa, în 1999, patru contracte de închiriere cu același beneficiar....

Patru contracte de închiriere, semnate simultan de Zona Liberă Curtici-Arad cu o companie arădeană
Gala Excelenței în Afaceri, la a 33-a ediție, în Timiș
Economie joi, 29 octombrie 2026, 22:36

Gala Excelenței în Afaceri, la a 33-a ediție, în Timiș

Mediul de afaceri din Timiș a înregistrat rezultate pozitive în 2025, comparativ cu anul precedent, potrivit președintei Camerei de Comerț,...

Gala Excelenței în Afaceri, la a 33-a ediție, în Timiș
Economie luni, 26 octombrie 2026, 19:12

Ultimele zboruri de pe Aeroportul Timișoara vor decola în dimineața închiderii temporare

Ultimele avioane înainte de închiderea temporară a Aeroportului Timișoara vor decola în dimineața zilei de 2 noiembrie. Timp de 20 de zile,...

Ultimele zboruri de pe Aeroportul Timișoara vor decola în dimineața închiderii temporare
Economie luni, 26 octombrie 2026, 18:35

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara

Cercetători, studenți și antreprenori din toată țara se reunesc la Timișoara, la o competiție de idei de afaceri. Ajunsă la a doua ediție,...

Tineri antreprenori din toată țara își prezintă ideile de afaceri la Timișoara
Economie luni, 26 octombrie 2026, 18:25

Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș

Italia, Germania și Turcia se numără printre țările ai căror cetățeni lucrează în număr mare în județul Timiș, potrivit datelor...

Italia, Germania și Turcia, printre țările cu cei mai mulți angajați în Timiș
Economie duminică, 25 octombrie 2026, 16:18

Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi

Casa Maghiară din Timișoara continuă procesul de transformare și reamenajare a spațiilor existente, cărora le sunt atribuite noi...

Casa Maghiară din Timișoara se reinventează: centru de formare profesională și sprijin pentru antreprenorii sârbi