Aproape 500 de elevi de elevi și profesori din Timișoara vor fi recompensați la Gala Performanței în Învățământul Preuniversitar.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat la Timișoara că toate spitalele publice vor fi reclasificate, fără ca acest proces să implice închideri de unități.
Prezent la Timișoara în vizită la Centrul de Mari Arși, ministrul Sănătății a confirmat că cele două reforme sunt în pregătire.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, s-a aflat la Timișoara în vizita oficială de monitorizare a lucrărilor la primul Centru de Mari Arși, împreună cu Antonella Bassani, vicepreședinta Băncii Mondiale.
Managerul Dorel Săndesc anunță intenția spitalului de a încheia contracte cu cabinetele stomatologice pentru realizarea anesteziilor generale în condiții de maximă siguranță, argumentând că aceste proceduri nu ar trebui efectuate în afara mediului spitalicesc din cauza riscurilor crescute.
Dezbaterea „Între memorie și justiție”, cu participarea celor patru procurori militari în rezervă, deschide seria celor 14 evenimente pregătite anul acesta de Memorialul Revoluției pentru a readuce în atenția publică adevărul despre Decembrie 1989.
Cei doi sunt acuzați că ar fi agresat în trafic un bărbat și o femeie, cuplu care, potrivit victimelor, traversau prea încet stradă.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a organizat o dezbatere profesională online dedicată fenomenului burnout în sistemul medical, reunind manageri de spitale, directori medicali, psihologi, medici şi reprezentanţi ai instituţiilor partenere.
30 de persoane s-au autoevacuat dintr-un bloc din Lupeni, unde un apartament a fost cuprins de flăcări.
Un grav accident rutier s-a produs azi-noapte, în Pasajul Michelangelo din Timișoara. Un tânăr de 21 de ani a murit, iar un alt tânăr, pasager în autoturism, a fost transportat la spital.
Elevii din județul Timiș primesc de luna aceasta bursele școlare, beneficiarii urmând să primească și sumele restante pe luna septembrie.
Laboratorul de biochimie de la Colegiul Național Bănățean din Timișoara reprezintă o investiție de 18.000 de euro.
Mai multe percheziții au avut loc astăzi, în județul Timiș, la persoane cercetate pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Toţi parametrii monitorizaţi se încadrează în limitele prevăzute de legislaţia în vigoare, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.
Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş au efectuat controale în cele şase unităţi medicale private din judeţ care dispun de cel puţin o sală de operaţie
RETIM anunță că, începând cu 18 noiembrie, oprește temporar preluarea deșeurilor voluminoase în punctele cu aport voluntar din Timișoara.
Actualul spațiu nu mai corespunde cerințelor de pregătire, iar soluția este una temporară, până la construirea unei săli multifuncționale în incinta liceului.
A fost desfășurare impresionantă de forțe pentru salvarea unui bărbat care a căzut cu un ATV într-o zonă greu accesibilă în județul Arad.
Campania se desfășoară cu precădere în mediul rural, iar autoritățile sanitare din Timiș îi îndeamnă pe părinți să își vaccineze copiii restanțieri la schema ROR.
Ministerul Educației permite elevilor cu rezultate excepționale să avanseze mai rapid, finalizând doi ani de școală într-unul singur.
Un bărbat a ajuns la spital după ce șoferul mașinii în care se afla s-a urcat băut la volan și a intrat cu autoturismul într-un cap de pod.
Prejudiciul este estimat la suma de 28.000 de lei.
Proiectul noului ansablu de clădiri a început în urmă cu cinci ani, iar termenul inițial era de 24 de luni.
Instituția culturală din Lugoj, cândva un reper al formării artistice locale, funcționează în prezent doar la nivel administrativ.
Campania umanitară a fost demarată de Asociația „Inima Îți Vorbește” și continuă până în data de 1 decembrie.
Accidentul de circulație s-a produs la ieșirea din localitatea timișeană Remetea Mare, iar femeia, pacientă în ambulanță, a decedat la spital.
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce s-a descoperit că a incendiat intenționat o mașină în Satchinez.
Autoritățile sanitare din Timiș îi îndeamnă pe părinți să își vaccineze copiii restanțieri la schema ROR, în contextul unei campanii de recuperare desfășurate mai ales în mediul rural.
Apa Prod Deva precizează că s-au constatat depăşiri ale valorilor admise de potabilitate la staţia de tratare Crişcior, dar se estimează că situația va reveni la normal în câteva zile.
Conducerea Spitalului Județean le reamintește angajaților că trebuie să afișeze o conduită profesională impecabilă, atât în interiorul cât și în afara unității medicale.
Zece persoane s-au autoevacuat dintr-un hotel din Timişoara, în urma izbucnirii unui incendiu în camera tehnică.
În județul Timiș, AJOFM derulează deja o amplă acțiune de identificare a meșterilor locali, care va sta la baza noilor măsuri guvernamentale.
Bărbatul, împreună cu alți doi suspecți, au fost arestați preventiv după ce au furat două vaci, provocând un prejudiciu de 25.000 de lei.
Cel mai mare angajator din zona oraşului Ineu a notificat autorităţile că urmează să disponibilizeze aproximativ 900 de salariaţi în următoarea perioadă.
După moartea elevei de 17 ani de la Liceul „Grigore Moisil” din Timișoara, șefa Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu, face un apel la reflecție și la o mai mare atenție acordată stării emoționale a copiilor și adolescenților.
O elevă de 17 ani din Timișoara a murit la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”, după ce ar fi ajuns la unitatea medicală în stare de somnolență, cu suspiciunea că ar fi ingerat substanțe necunoscute. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili cauzele decesului.
În spitalele din România, epuizarea nu mai e o figură de stil. Medici, asistente, infirmieri trăiesc zilnic între urgență și oboseală cronică, într-un sistem care nu mai poate respira. Burnoutul a devenit o realitate pentru tot mai mulți oameni din prima linie, dar soluțiile se pierd între posturi blocate, birocrație și lipsa încrederii.
Curtea de Apel Timișoara a transmis că declarațiile viceprimarului Ruben Lațcău, referitoare la presupuse cazuri de judecătoare implicate în relații de tip „lover boy”, depășesc limitele libertății de exprimare. Instanța consideră afirmațiile nefondate și ofensatoare și atrage atenția că acestea pot afecta încrederea publicului în justiție.
Pentru a beneficia de gratuitate, pacienții au nevoie de trimitere de la medicul de familie.
Părți componente din cinci busturi au fost desprinse și descoperite la sol.
Un bărbat a fost rănit în urma unui accident rutier care s-a produs în localitatea timișeană Sânnicolau Mare.
Cea de-a patra ediție a expoziției caritabile „Brazi de poveste la muzeu” se va deschide la Complexul Muzeal Arad în 5 decembrie.
Mai mult de o persoană din șase nu își poate permite să consume carne o dată la două zile, iar mai mult de una din șapte nu își poate achita la timp cheltuielile curente.
Bărbatul este cercetat şi pentru conducere sub influenţa alcoolului.
Spitalul Județean Arad a raportat 468 de cazuri de infecții asociate asistenței medicale de la începutul anului. Doar în lunile mai și iulie incidența a depășit pragul de 2%, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Arad.
Autoritățile spun că piața muncii rămâne solidă în Timiș, iar persoanele disponibilizate își găsesc rapid locuri de muncă, în condițiile unui deficit constant de forță de muncă bine calificată.
Primul centru de recuperare pentru persoanele cu adicții va fi ridicat la Arad.
Până la achiziţionarea acestui echipament, analizele probelor au fost făcute doar la Timişoara.