Marincu ratează Mondialul

Publicat în 19 iul. 2014
Dubla campioană mondială de cadeţi, deveanca Florentina Marincu (foto), aflată într-o formă excelentă anul acesta (cea mai bună din lume la juniori la săritura în lungime, cu 6,71 m), nu a putut fi recuperată pentru Campionatele mondiale de atletism pentru juniori din oraşul...

Reşiţa merge ceas în amicale

Publicat în 19 iul. 2014
Metalul Reşiţa va intra de luni într-un cantonament de 12 zile pe plan local, în care antrenorul Daniel Opriţa vrea să pună accent pe pregătirea fizică. Dacă plecările lui Szabo, Plecanciuc, Nogo şi Vădrariu sunt sigure, antrenorul cărăşean aşteaptă de luni noi întăriri....
Legendele Muntelui Gaina

Credinţe şi tradiţii de Sfântul Ilie AUDIO

Publicat în 19 iul. 2014
Sfântul Ilie sau, popular, Sânt’ Ilie, este una din cele mai importante sărbători ale lunii iulie. În miez de vară, această zi era dedicată unui zeu solar, peste care s-a suprapus o sărbătoare creştină, cea a Sfântului Prooroc Ilie. Ca zeu solar ‘Sînt’ Ilie se plimbă într-un car...
cu podu

Podul de Cartea Recordurilor, pe Bega

Publicat în 19 iul. 2014
Podul din PET-uri, construit de voluntari la Timişoara, este realizat în proporţie de 80%. Voluntarii EcoStuff care lucrează la construcţia celui mai mare pod de PET-uri din lume, au finalizat de zilele trecute cele 76 de elemente de construcţie, iar la final de săptămân...
Fotografia secolului XX in Ungaria

Arta fotografică a secolului XX în Ungaria va fi expusă la Timişoara

Publicat în 19 iul. 2014
Fotografiile realizate de 21 de artişti din Ungaria vor fi prezentate într-o expoziţie, deschisă la Muzeul de Artă din Timişoara. Expoziţia ‘ANALOG – 21 de fotografi maghiari din secolul XX’ va fi vernisată joi, 24 iulie, de la ora 18:00, fiind organizată de Muzeul de Art...
Domnite medievale intampina turistii la Castelul Corvinilor

De Ziua Porţilor Deschise, peste 5.000 de vizitatori au trecut pragul Castelului Corvinilor

Publicat în 19 iul. 2014
Castelul Corvinilor din Hunedoara şi-a deschis vineri porţile pentru vizitatori, iar 5.000 de persoane au trecut pragul castelului medieval. Vizitatorii Castelului Corvinilor din Hunedoara au fost întâmpinaţi de cavaleri şi domniţe, cu toţii îmbrăcaţi în straie medievale. Ziua...

Lucrările de reabilitare îngreunează traficul pe Calea Circumvalaţiunii, în Timişoara

Publicat în 19 iul. 2014
Circulaţia rutieră este îngreunată, sâmbătă după-amiază, pe Calea Circumvalaţiunii din Timişoara. Pe porţiunea cuprinsă între Pasajul Jiul şi strada Gheorghe Lazăr se toarnă, pe parcursul după-amiezii, covor astfaltic. În consecinţă, traficul rutier este restricţionat, la o bandă...

EDITORIAL / Aţi fost golani

Publicat în 19 iul. 2014
Necunoscute sunt informaţiile purtate de căile telefonice la orele serii. Înainte să continui, precizez că astăzi mă voi referi la sportul pentru golani practicat de gentlemani şi vă adresez o întrebare: Aţi (mai) auzit de Dănuţ Borzaş? Că rugby-ul timşorean trece prin cele mai...

Campionii au căzut pe locul al treilea

Publicat în 19 iul. 2014
Campioana en titre, RCM UV Timişoara, a fost învinsă în deplasare de RCJ Farul Constanţa cu scorul de 21-15 (6-8), sâmbătă, într-un meci din etapa a 11-a a Superligii CEC Bank la rugby. Oaspeţii au deschis scorul prin eseul lui Valentin Popârlan, însă constănţenii au reuşit s...

Și baschetul feminin a ajuns în derivă / EDITORIAL

Publicat în 19 iul. 2014
Mai mereu, în ultima vreme, sportul românesc a fost mai bine reprezentat de formaţiile feminine. Handbalul este cel mai bun exemplu, dar baschetul şi voleiul completau şi ele peisajul. Din păcate, baschetul feminin românesc dă semne de oboseală şi le dă de acolo de unde ar trebui...
4 milioane de romania nu au vazut Marea Neagra

Patru milioane de români nu au văzut niciodată Marea Neagră. Jumătate din populația țării nu pleacă în vacanță în 2014

Publicat în 19 iul. 2014
Conform unui studiu realizat de Institutul pentru Evaluare şi Strategie, peste patru milioane de români nu au ajuns până acum la Marea Neagră. Studiul realizat de IRES, mai arată că mai mult de jumătate din populaţie nu a fost în ultimii 10 ani pe litoralul românesc. Anul acesta,...
Primarul Nicolae Robu mentine proiectul unui aquapark la Dudestii Noi

Timișorenii vor avea un aquapark de 20 milioane de euro, la Dudeștii Noi

Publicat în 19 iul. 2014
Timisoara are potențial pentru amenajarea unui aquapark de dimensiuni mai mari, însă primarul Nicolae Robu susţine proiectul inițiat la Dudeștii Noi. Ideea unui aquapark de dimensiuni mari la Timișoara este susținută de consilierul local PDL, Ovidiu Ciuhandu. Acesta amintește...
12