Două mari universități din Timișoara deschid noul an de studii

Publicat în 23 sept. 2018
Universitatea de Vest din Timișoara deschide luni noul an de studii. Festivitatea are loc de la ora 10:00, în Aula Magna “Ioan Curea” a UVT. Studenții din anul I au fost întâmpinați deja cu o “Săptămână de inițiere” ]n cadrul căreia au avut loc mai multe activități, culturale,...
incep inscrierile la UMF Timisoara

A început noul an de studii la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara

Publicat în 17 sept. 2018
Peste 7.000 de studenţii au început astăzi cursurile în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” din Timişoara. Din cei peste 7.000 de tineri înscriși, peste 1.000 se află în anul I de studii, iar alţi peste 1.500 au venit la Timişoara din ţări străine să...

Peste 16.000 de studenţi au început anul de studii la Universitatea Politehnica din Timişoara

Publicat în 25 sept. 2017
Anul universitar a început, astăzi, pentru studenții de la Universitatea Politehnica din Timişoara. Fie ca a fost prima zi în care au simţit ce înseamnă viaţa de student, fie că revin în săli, amfiteatre sau laboratoare, tinerii politehnişti din Timişoara au început un nou an de...

Președintele Klaus Iohannis vine la deschiderea anului universitar la Timișoara

Publicat în 26 sept. 2016
Preşedintele Klaus Iohannis va participa lunea viitoare, la Timişoara, la deschiderea noului an universitar. Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, spune că acest lucru vine şi în contextul în care Timişoara a primit titlul de Capitală Europeană 2021 şi...

Chiriile mai scumpe la Timișoara, înaintea anului universitar

Publicat în 28 iul. 2016
Chiriile cresc la Timișoara cu puțin timp înainte de începerea anului universitar. Tendința de majorare a chiriilor se manifestă în toate marile orașe ale țării, arată un studiu realizat de imobiliare.ro, care ia în calcul apartamentele cu una două și trei camere. Din cele patru...

FOTO / AUDIO / Învățământul superior agricol este pe un trend ascendent, spune la Timișoara ministrul Educației

Publicat în 28 sept. 2015
Mii de studenți au început luni noul an universitar la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Regele Mihai I al României din Timișoara. Alături de studenți și cadre didactice au venit și multe oficialități la deschiderea anului universitar. La festivitate a...

Viitorii IT-iști au început noul an universitar la Facultatea de Automatică și Calculatoare din Timișoara

Publicat în 28 sept. 2015
  Sute de studenţi au pornit astăzi pe drumul spre a deveni viitori IT-işti. Facultatea de Automatică şi Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din Timişoara a întâmpinat o nouă generație de boboci, la deschiderea noului an universitar. Alături de reprezentanţii...

Ministrul Educației deschide anul universitar la Timișoara

Publicat în 26 sept. 2015
Ministrul Educației și Cercetării Științifice, Sorin Câmpeanu, deschide anul universitar la Timişoara. Astfel, luni 28 septembrie, ministrul Educației va deschide noul an de studii la Universitatea de Vest din Timișoara. Evenimentul este programat de la ora 09:00, în Aula Magna a...

Peste 6.500 de studenți mediciniști au început anul universitar la Timișoara

Publicat în 21 sept. 2015
Mii de studenţi de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara au început, luni, anul universitar, odată cu sărbătorirea a 70 de ani de la înființarea instituției. Cei mai emoţionaţi dar şi curioşi de viaţa de student au fost bobocii. Aproximativ 1000 de tineri sunt în...