Inspectoratul Scolar Arad

Certificatul de integritate comportamentală, considerat o umilință de către dascălii arădeni. Reacția sindicatului

Publicat în 16 sept. 2019
460 de adeverințe de integritate comportamentală au fost emise, până astăzi, pentru angajaţii din şcoliile arădene. Este vorba de documente care să ateste că nu au au comis infracţiuni sexuale. Până în prezent, doi dascăli nu au reuşit să obţină acest document, cererile lor fiind...

Profesorii de la Centrele Județene de Asistență Educațională au câștigat un spor de 10% și au pierdut altul de 15%

Publicat în 12 mart. 2019
Profesorii care au declanşat un protest în cadrul Centrelor Județene de Asistență Educațională, cerând sporul de 10 la sută pentru solicitare neuropsihică l-au primit,  însă au pierdut un altul, de 15 la sută. Totul se întâmplă după ce programul informatic de salarizare EduSal a...

Protest cu banderole albe în zeci de școli din Arad

Publicat în 14 feb. 2019
Profesorii din Arad au intrat la ore cu banderole albe pe braț în semn de protest față de intenția Ministerului Educației de a modifica programul orelor de sport la clasele mici. Conform vicepreşedintelui Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Dănuţ Ienăşescu, dascălii se...

Profesorii arădeni, supărați de promisiunea neîndeplinită privind plata salariilor înainte de Paști

Publicat în 05 apr. 2018
Cadrele didactice din Arad sunt extrem de nemulţumite de promisiunea neîndeplinită a premierului Viorica Dăncilă. Premierul anunţase iniţial că bugetarii vor primi salariile înainte de Paşte, pentru ca în realitate doar unele categorii de bugetari să beneficieze de plata în...

Boicot eşuat la simularea Evaluării Naţionale în Arad

Publicat în 05 mart. 2018
Simularea evaluării naționale la limba română a fost boicotată într-o singură şcoală din Judeţul Arad. La sfârşitul săptămânii trecute, cadrele didactice din câteva zeci de școli au semnat că sunt de acord cu acţiunea de protest. Vicepreşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere...

Cei mai mulți profesori din Arad, dispuși să boicoteze simularea evaluării naționale

Publicat în 04 mart. 2018
Cei mai mulți profesori din Arad sunt dispuși să boicoteze simularea evaluării naționale care încep de săptămâna viitoare. Sindicaliștii din școlile arădene, care au răspuns sondajului privind boicotarea simulării examenelor, sunt pentru declanșarea protestelor. În plus...

Profesorii amenință cu boicotarea simulărilor la examenele naționale

Publicat în 26 feb. 2018
Profesorii ameninţă că vor boicota simulările examenelor de evalure naţională şi bacalaureat ce vor avea loc în cursul lunii martie. Cadrele didactice sunt nemulțumite pentru că nu găsesc dialog la Guvern şi la coaliţia politică de guvernare. La Arad a început deja consultarea...

Sindicaliştii din educaţie încep protestele

Publicat în 19 feb. 2018
Sindicaliștii din educație anunță că încep mișcări de protest. Oamenii sunt nemulţumiţi pentru că mii de salariaţi cu probleme medicale sau aflaţi în concendiu de creştere a copilului pierd circa 20 la sută din venit din cauza noii formule de calcul. De asemenea, scade şi...

Salariile mici și posturile blocate îi nemulțumesc pe profesorii arădeni

Publicat în 07 feb. 2018
Cadrele didactice din Arad ameninţă tot mai mult cu proteste din cauza problemelor salariale. O conferinţă-protest a fost organizată de către Sindicatul Democratic din Învăţământ Arad, a cărui lider, Dănuţ Ienăşescu, este vicepreşedinte al Federaţiei Sindicatelor Libere...

Cadrele didactice amenință cu proteste. Vicepreședinte FSLI: Salariile profesorilor sunt umilitoare

Publicat în 02 feb. 2018
Profesorii au acordat un ultimatum guvernului pentru a rezolva principalele probleme din educaţie. Dacă în termen de două săptămâni, Executivul nu le va rezolva doleanţele, sindicaliştii din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ spun că vor începe protestele....

Profesorii arădeni se pregătesc de proteste

Publicat în 15 ian. 2018
Cadrele didactice din Arad au început informarea despre ceea ce acestea numesc discriminările salariale din sistemul bugetar. Sindicalişti se vor întâlni în perioada imediat următoare pentru a discuta calendarul protestelor din educaţie. Dascălii sunt nemulţumiţi că au printre...

? Mai bine de jumătate din profesorii arădeni semnează pentru boicotarea examenelor naționale

Publicat în 17 iun. 2016
Aproximativ 60 la sută din cadrele didactice din judeţul Arad au semnat pentru boicotarea examenelor naţionale. Profesorii spun că astfel protestează faţă de ceea ce ei numesc „umilinţa” la care sunt supuşi de 26 de ani şi de creşterea de salariu de doar unu la sută,...
12