În urma accidentului, produs în condiții de carosabil umed, opt pasageri au avut nevoie de îngrijiri medicale, toate victimele fiind conștiente și cooperante.
Flăcările au cuprins o suprafață de aproximativ 20 de metri pătrați, iar victima a fost găsită carbonizată în interiorul imobilului.
Directorul STPT, Florin Petolea, spune că redeschiderea este necesară și în perspectiva lucrărilor care urmează să înceapă în zona Maria–Mocioni.
CSM Lugoj a pierdut partida jucată acasă cu Dinamo București. Jocul a contat pentru etapa a VI-a Diviziei A1 de volei, la feminin.
Solicitarea a fost formulată de avocații acestuia, în procesul prin care fostul edil încearcă să revină la conducerea Primăriei Timișoara.
Investiția depășește 4,5 milioane de lei și a fost finanțată din fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Nouă persoane rănite în accidentul de autobuz produs în această dimineață la Hodoni au o stare de sănătate stabilă, anunță medicii din spitalele timișorene.
Captură importantă de țigări de contrabandă, în noaptea trecută, la intrarea în România, în zona fostului punct de trecere a frontierei Nădlac II Autostradă.
CSM Oradea a câştigat în Elveţia, în FIBA Europe Cup. Bihorenii s-au impus cu 86-80, pe terenul formației Fribourg Olympic. Vicecampioana...
Corvinul Hunedoara nu va fi pusă în situația de a se muta de la Petroșani, din cauza stării gazonului, transmit autoritățile locale. În...
UDMR este dispusă să sprijine actualul Guvern fără să participe la structurile executive, dar exclude orice înțelegere politică alături de AUR.
Zeci de elevi din Arad au luat masa fără să folosească văzul, într-o activitate prin care au descoperit cât de mult se bazează pe celelalte simțuri și cât de dificile pot fi activitățile obișnuite pentru persoanele nevăzătoare.
Patru vestice vor juca partide amicale în actuala fereastră a echipelor naționale. Acestea vor avea loc la Arad și Timișoara UTA și FC Bihor...
Naționala de rugby U20 a României a învins Moldova, la Campionatul European de la Praga. Partida a contat în grupa locurilor 5-8. Stejăreii...
În prezent, constructorii lucrează la structurile rutiere, la amenajarea interioară a tunelurilor și la instalațiile necesare funcționării acestora.
„Nimic mai mult și nimic diferit”, povestea unui cuplu care se confruntă cu boala și cu alegeri dificile la finalul vieții, va avea premiera internațională la Ferrara Film Festival, în Italia. Filmul va fi prezentat în avanpremieră și la Timișoara, vineri, 13 noiembrie.
Varianta de Ocolire Timișoara Vest a ajuns la un stadiu fizic de execuție de 30% la începutul lunii noiembrie, la șase luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.
Locuitorii de pe 14 străzi din Timișoara vor rămâne fără apă caldă și încălzire timp de opt ore. Întreruperea va afecta 38 de branșamente și este necesară pentru repararea unei defecțiuni la rețeaua de termoficare.
Sunt afectați consumatorii din cartierele Steaua, Șagului, Dâmbovița, Brâncoveanu, Girocului, Soarelui, Olimpia și Complexul Studențesc.
Săptămâna începe cu vreme friguroasă și închisă, iar ziua mai este posibil să plouă în regiune.
Un punct muzeal inaugurat în septembrie găzduiește lucrări realizate de artiști din mai multe țări, în cadrul unei rezidențe internaționale.
Un proiect itinerant de educație muzicală, care a ajuns în șase comunități din județul Timiș, și-a încheiat traseul după cinci luni de activități. Organizatorii urmăresc ca metodele și resursele folosite să fie valorificate în continuare în școli.
Timișoara găzduiește, în perioada 11-13 noiembrie, prima ediție a Festivalului Internațional de Literatură al Banatului, un eveniment care aduce împreună autori din patru țări. Programul include dezbateri despre identitate, memorie și granițe culturale, dar și decernarea Marelui Premiu Literar al Banatului.
Interviuri cu dirijorii concertului coral aniversar.
Interviuri cu Nicolae-Mihai Brânzeu – regizor, Hermann Szabolcs – dirijor, Darius-Divian Iordănescu – maestru de cor.
Dorina Cerneanțu în direct la Radio Timișoara după câteva decenii. Stabilită în Germania, artista rămâne în contact cu iubitorii de cântec
Balul Portului Popular de la Sânnicolau Mare, eveniment cu țintă clară în păstrarea obiceiurilor și tradițiilor.
Romanțele îi aduc mari satisfacții artistei Operei Naționale din Timișoara, Ana Maria Stănoia. "Crizantema de Aur", punct de consacrare.
Vezi cum a fost prima seară, dar și pe cine poți vedea sâmbătă și duminică!
Decesul a fost anunțat de familia artistei. Dolly Parton a lăsat în urmă o carieră de peste șase decenii și hituri precum „Jolene”, „9 to 5” și „I Will Always Love You”.
Peste 40.000 de persoane au participat la cea de-a doua zi a evenimentului „Ziua Timișoarei | Timișoara City Celebration”, marcată de concerte, spectacole și activități desfășurate în zeci de locații din oraș.
Concertele susținute de Beth Hart, JazzyBIT & K-lu și Alexandra Căpitănescu, alături de spectacole, expoziții și activități dedicate comunității, au transformat Timișoara într-un spațiu al muzicii și culturii.
Înainte ca radioactivitatea să fie asociată cu bomba atomică, uraniul și radiul erau promovate drept ingrediente-minune în produse de frumusețe. Artista timișoreană Ioana Vreme Moser explorează această istorie neobișnuită în proiectul „Princess Atom”.
Manifestările sunt dedicate jurnalistului, scriitorului și muzicianului Mircea Eugen Goian, care va fi distins cu titlul de Cetățean de Onoare al comunei.
Traseul „Răchitova – Foc, Piatră, Timp” are 800 de metri, poate fi parcurs în aproximativ 15 minute și este accesibil gratuit, pe tot parcursul anului.
Aproximativ 80 de obiecte de patrimoniu, printre care cămăși, cătrânțe, podoabe și războaie de țesut, vor putea fi văzute în expoziția „O lume țesută în simboluri”, care se deschide joi, 5 noiembrie, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara.
Numărul pacienților cu infecții respiratorii nu a înregistrat variații importante în primele trei săptămâni din octombrie. Medicii recomandă evitarea aglomerației, igiena mâinilor și consultarea unui specialist atunci când simptomele se agravează.
Unitatea medicală reamintește oferta de servicii cu ocazia Zilei Internaționale a Radiologiei, marcată astăzi.
Dacă în tot anul trecut au fost înregistrate 48 de recoltări, până la sfârșitul lunii septembrie, numărul acestora a ajuns la 72.
Răcirea vremii a fost însoțită de o creștere a numărului de îmbolnăviri respiratorii în județul Timiș, potrivit datelor Direcției de Sănătate Publică Timiș.
Pentru a reduce timpul de așteptare, unitatea medicală va efectua mamografii și ecografii mamare și sâmbătă, 31 octombrie, inclusiv în regim de program prelungit.
Protecția Consumatorilor Timiș le recomandă cumpărătorilor să compare prețurile, să verifice costul final al produselor și condițiile promoțiilor înainte de a face o achiziție. La cumpărăturile online, consumatorii au, în general, dreptul de a returna produsele în termen de 14 zile.
Studenții care aleg să locuiască în afara căminelor pun presiune pe piața închirierilor, în special în zonele centrale și semicentrale. Cu toate acestea, Timișoara rămâne printre orașele mari din România cu cele mai mici prețuri la chirii.
Scumpirile din ultimul an au afectat puternic industria HoReCa, iar tot mai multe restaurante se confruntă cu dificultăți financiare. Un antreprenor timișorean a dezvoltat o aplicație care îi ajută pe managerii din domeniu să urmărească în timp real cheltuielile, prețurile și indicatorii financiari.
După demisia întregii conduceri, Inspectoratul Școlar propune reorganizarea supravegherii elevilor în pauze și instalarea unui sistem de monitorizare video în clădirea gimnaziului, în urma incidentului în care un elev a fost fotografiat cu un cuțit în mână.
Un elev de la Liceul Teoretic „Grigore Moisil” din Timișoara a obținut medalia de aur la o competiție internațională desfășurată în Thailanda. România a încheiat olimpiada cu un bilanț de cinci medalii.
Un profesor acuză nereguli în comisia de concurs și susține că rezultatul ar fi fost influențat politic. Primarul respinge acuzațiile, iar Inspectoratul Școlar îl îndeamnă să depună contestație.
Un fost chiriaș poate fi obligat să plătească pentru datorii la întreținere sau stricăciuni descoperite după predarea apartamentului? Avocata Florentina Micula Folea explică ce drepturi are chiriașul și cum se poate apăra în fața unor acuzații neîntemeiate.
Sărbătoarea reprezintă nu doar un moment de evocare a trecutului, ci și o oportunitate de reflecție asupra direcțiilor în care Radio România trebuie să evolueze, spune directorul general interimar al Radio România.
Fost jurnalist de radio, șeful Executivului și-a exprimat încrederea în rolul Radioului public și în profesionalismul jurnaliștilor.