Acvacultură, Apicultură, Avicultura, Floricultură, Horticultura, Silvicultură, Zootehnie, etc.
Altele din Economie:
Autoritățile sanitar-veterinare atrag atenția că nerespectarea restricțiilor privind pesta porcină africană poate favoriza reapariția bolii, în condițiile în care virusul este extrem de rezisten
Deși toate focarele active de pestă porcină africană au fost stinse în județul Timiș, autoritățile sanitar-veterinare avertizează că boala poate reapărea oricând, în special prin furaje contaminate.
Virusul a fost confirmat la un porc mort descoperit într-un șanț de pe marginea drumului, în zona localității Cintei.
Porcii mistreți, purtători ai virusului, pot contamina culturile, iar porumbul administrat animalelor înainte de 30 de zile de la recoltare devine o sursă de infectare, avertizează șeful DSVSA Timiș, Flavius Nicoară.
Un nou focar de pestă porcină africană a fost confirmat în județul Timiș, la Gottlob.
Sute de anunţuri sunt afişate în mediul online cu privire la vânzarea porcilor vii crescuţi în gospodării din Arad sau a carcasei de porc, în condiţiile în care judeţul se confruntă cu focare de pestă porcină africană.
În acest moment, în judeţ sunt active trei focare la porci domestici.
În județul Arad sunt active în acest moment trei focare de pestă porcină africană iar în zonele în care se impun măsuri se află și trei ferme cu aproximativ 19.000 de capete.
Emisiunea „Diminețile satului” de duminică 9 noiembrie este dedicată evenimentului care s-a desfăşurat la Timișoara, între 29-31 octombrie.
Este cel de-al treilea focar confirmat în ultima lună, după ce în octombrie au fost confirmate alte două, într-o gospodărie din municipiul Arad și în alta din Nădlac.
În prima parte a anului, cinci focare de pestă au evoluat în judeţul Arad, ultimul fiind închis în luna aprilie.
Peste 684 de hectare de plantații pomicole și viticole din Timiș au fost distruse de înghețul din primăvara trecută, iar seceta severă din vară a afectat masiv culturile de porumb, floarea-soarelui și soia. În total, aproape 27.000 de hectare din 36 de localități sunt raportate cu pierderi de până la 100%.
Cea de-a 35-a ediție a târgului Agromalim s-a desfășurat de vineri până duminică la Expo Arad.
Un focar de pestă porcină africană a fost confirmat în județul Timiș. Direcția Sanitară Veterinară a anunţat că e vorba de o exploatație nonprofesională din Racovița.
Autoritățile sanitar-veterinare au instituit zone de protecție și supraveghere după confirmarea focarului de pestă porcină agricană la Racovița
Condițiile climatice vitrege și prețurile mici oferite de procesatori, pun în pericol multe afaceri din apicultură. Creșterea TVA-ului și a accizei la combustibil contribuie, la răndul lor la creșterea costurilor de producție pentru mierea de anul acesta.
Zona de sud României se confruntă tot mai des cu fenomenul de deșertificare, iar în vestul țării lipsa infrastructurii de irigații rămâne o problemă majoră.
Ministrul Florin Barbu s-a întâlnit cu fermierii din Nădlac și le-a transmis că ministerul Agriculturii va evalua pagubele și va solicita Comisiei Europene un ajutor de urgență, în contextul în care, în lipsa irigațiilor, unele culturi din vestul țării sunt deja compromise 100%.
Coniacul produs în localitatea timișeană a fost înregistrat în anii 1980 la OSIM sub numele Vinars de Teremia Mare.
A doua înflorire a cireșilor a început de câteva zile atât în oraşul Arad, cât şi în alte zone din judeţ.
Emisiunea „Diminețile satului” vă aduce, duminică dimineața, detalii despre participarea producătorilor locali și inovațiile prezentate la FoodIntelForum.
Evenimentul își propune să sprijine producătorii locali de pepeni verzi și galbeni, oferindu-le spații dedicate pentru vânzare în mai multe zone din oraș.
Vremea nefavorabilă a redus semnificativ producția de miere în 2025, avertizează Asociația Crescătorilor de Albine Hunedoara.
Înscrierile vor fi reluate după efectuarea verificărilor şi rezolvarea deficienţelor aplicaţiei informatice, la o dată care va fi stabilită şi comunicată ulterior, a menţionat AFM.
Scopul programului este de a ajuta producătorii agricoli să-şi cumpere tractoare şi maşini agricole mai puţin poluante.
Emisiunea va fi difuzată duminică, între orele 7.00 și 9.00/
Emisiunea „Diminețile satului” este difuzată duminică, 4 mai, între orele 7.00 și 9.00.
Episodul de frig sever din prima decadă a lunii aprilie a produs pagube importante în agricultură, în special în culturile de rapiță, viță-de-vie și pomi fructiferi din vestul țării. Deși temperaturile au crescut între timp, efectele negative se resimt deja în multe exploatații agricole.
Cei mai rezistenți la temperaturile scăzute înregistrate în ultima noapte sunt merii și prunii.
Cinci focare de pestă porcină africană au fost confirmate, de la începutul anului, în localitățile timișene Pișchia, Periam, Pădureni și Orțișoara.
Numărul total al focarelor a ajuns la 75, cu aproximativ 250 de animale bolnave.
Reprezentanții DSVSA Timiș atrag atenția că orice suspiciune de îmbolnăvire trebuie semnalată imediat autorităților.
Pepiniera deține, la ora actuală, aproximativ 5.000 arbori disponibili din producția proprie de anul trecut.
Sprijinul statului pentru proiectele din zootehnie va fi de 65%, a anunțat ministrul Florin Barbu, prezent în județul Hunedoara.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că programul are o finanţare totală de aproape 2 miliarde de euro.
În judeţul Arad există un efectiv de aproximativ 45.000 de bovine.
Pentru bazinul legumicol Dorobanți - Curtici - Macea, roșia este o adevărată emblemă însă puțini știu că tomata a ajuns în această zonă cu 140 de ani în urmă.
Cei mai afectați sunt piersicii și caișii, însă există soluții pentru a evita înghețul.
Mai multe cazuri de febră aftoasă au fost depistate în regiunea Gyor, la un kilometri de granița cu Slovacia.
În inima Banatului, la Sânmihaiu Român, Serele Leo au fost pregătiri intense pentru primul val de vânzări din 2025.
Centrul de la Tomnatic este amplasat pe un teren de 11.500 metri pătrați, fiind o investiție de 24 de milioane de lei.
După un an și opt luni a fost confirmat un focar de pestă porcină africană într-o fermă de reproducției a unei firme din județ.
Peste 150 de fermieri din vestul țării au participat la conferința Agrovest pentru a afla soluții la problemele și schimbările cu care se confruntă în 2025.
În județul Arad, în 2024, au fost înregistrate peste 3.300 de oferte de vânzare a unor terenuri agricole.
Fermierul bihorean s-a inspirat după un model austriac când a decis să deschidă automatul de cartofi.
Ministerul Agriculturii participă cu un stand de informare privind politicile aplicate în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale la cea de-a 89-a ediție a expoziției "Săptămâna Verde" 2025” de la Berlin.
Mierea din mană de bradă este considerată cea mai prețioasă, urmată îndeaproape de mierea de mană de stejar.
Emisiunea „Diminețile satului” de duminică, 5 ianuarie, între orele 7.00 și 9.00, primă emisiune din an, este dedicată unei retrospective a anului abia încheiat.